Federația Română de Fotbal a devenit partener al proiectului internațional ”Erasmus + Sport: Inovarea educației în vederea îmbunătățirii competențelor sportivilor din Europa”.

Principalul obiectiv al proiectului ONSIDE este de a promova educația în și prin sport, punând accentul pe dezvoltarea competențelor sportivilor. Perioada de desfășurare a acestuia este de 36 de luni, începând cu 1 ianuarie 2018.

Federația Română de Fotbal este singura organizație românească implicată în acest proiect, cât și singura din fotbal. Aceasta va fi reprezentată la nivel internațional de Kyros Vassaras, președintele CCA și membru în comisia de arbitri UEFA, și Alexandru Deaconu, vicepreședinte CCA.

Această inițiativă a fost lansată de Observatorul European al Sportului și al Forței de muncă (EOSE) în parteneriat cu ERASMUS, susținut de Uniunea Europeană. Acestora li s-au alăturat 13 parteneri din 10 țări diferite.

Lista partenerilor:
Observatorul European al Sportului și Forței de muncă (EOSE) – Franța
Oficialii sportivi din Marea Britanie (SOUK) – Marea Britanie
Asociația franceză a corpului de arbitraj multisportiv (AFCAM) – Franța
Federația Europeană de Handbal (EHF) – Austria
Uniunea Europeană a Tenisului de masă (ETTU) – Luxemburg
Atleticii Europeni - Elveția
R&A – Marea Britanie
Sport Malta - Malta
Comitetul Olimpic Olandez * Federația Sportivă a Olandei – Olanda
Federația Română de Fotbal – România
Asociația de baschet a sportivilor în scaun a Marii Britanii - Marea Britanie
Universitatea Katholieke Leuven - Belgia
Academia Națională Sportivă ”Vassil Levski” - Bulgaria

Acest proiect inovator va explora, pentru prima dată la nivelul Uniunii Europene, competențele generice, abilitățile și cunoștințele oficialilor din domeniul sportului – și va acoperi toate sporturile și națiunile. Componenta educațională a proiectului se va regăsi într-un manual de instrucțiuni care va oferi metode inovatoare de învățare, inclusiv cursuri online.

SHARE: