În perioada 28 februarie - 2 martie, la Tbilisi, a avut loc UEFA Grow Summit, o întâlnire dedicată creșterii participării la fenomenul fotbalistic în Europa de Est. Summit-ul a fost organizat de UEFA cu sprijinul Consiliului Europei și au participat 14 delegații compuse din conducerile federației, managerii Grow și reprezentanți ai Ministerului Educației și al Tineretului și Sportului.

Din partea Federației Române de Fotbal au fost prezenți: președintele Răzvan Burleanu, secretarul general Radu Vișan și managerul „Grow” Ciprian Paraschiv.

De asemenea, din partea UEFA au participat Zoran Lakovic, Directorul Asociațiilor Naționale, Per Ravn Omdal, Ambasadorul Programului Grassroots, Julien Zylberstein, Specialist Juridic Superior, Noel Mooney, Managerul Proiectului Grow, și Emma Sykes, Coordonator Dezvoltare Fotbal Feminin.

La întâlnire au fost dezbătute mai multe aspecte ce vizează dezvoltarea fotbalului de masă, a fotbalului feminin sau instruirea antrenorilor în Europa de Est. În plus, oficialii prezenți la summit au făcut schimb de opinii în ceea ce privește implicarea structurilor statului în dezvoltarea fotbalului cu sprijinul forului fotbalistic european.

Delegația României a prezentat situația fotbalului de tip Grassroots în România. Astfel, în 2014, în țara noastră doar 0,5 la sută din populație practica fotbalul, la nivel profesionist sau amator. Media europeană era de 2,7 la sută. Conducerea FRF a susținut o prezentare prin care a arătat cum a reușit deja să își atingă obiectivul, acela de a ajunge la un procent de 1,5 la sută până în 2020.

În cadrul prezentării s-a arătat evoluția numărului de practicanți de fotbal în țara noastră. Astfel, la masculin, pentru sezonul 2015-2016 ținta era de 95.314, dar s-a ajuns la 127.018. Pentru actualul sezon, 2016-2017, obiectivul de 128.288 a fost deja depășit cu mult, ajungându-se acum la 208.298. Cifra este cu mult mai mare și decât obiectivul final din 2020, care e de 132.725. De asemenea, la feminin, creșterea a fost și mai accentuată! În sezonul 2015-2016 țelul era de 1.171, însă s-au înregistrat 2.726 de practicante, iar în actualul sezon cifra a ajuns deja la 52.014, aproape de 10 ori mai mare decât era ținta pentru 2020, și anume 5.570.

SHARE: