Pe lângă seminariile organizate periodic cu arbitrii de Liga I, atunci când au loc și testările fizice și teoretice, Comisia Centrală a Arbitrilor a demarat în acest an și o serie de întâlniri individuale cu „centralii” și asistenții din prima ligă.

După două astfel de întâlniri în luna februarie, la care au participat președintele CCA, Kyros Vassaras, membri ai comisiei și un grup restrâns de arbitri, pe 20 și 27 martie, în București, „centralii” și asistenții din Liga I au fost din nou convocați pentru o analiză a performanțelor acestora.

„Prin acest tip de întâlniri, organizate în grupuri restrânse, Comisia Centrală a Arbitrilor își propune să eficientizeze comunicarea cu oficialii de joc, să realizeze o analiză și mai detaliată a performanțelor împreună cu aceștia pentru ca, în final, să existe consecvență în interpretarea fazelor de joc”, a precizat președintele CCA, Kyros Vassaras.

SHARE: