Comitetul Executiv al FRF a aprobat marți, 29 august 2017, înființarea unei competiții naționale de elită la nivel Under 14 dedicată selecției și formării noilor generații de jucători pentru echipele reprezentative

Proiectul elaborat și coordonat de Departamentul de Scouting al FRF, prin managerul Ion Geolgău, are, în același timp, mai multe obiective: “Ne dorim dezvoltarea unei competiții în care cei mai buni se formează jucând împotriva celor mai buni, depistarea talentelor prin aplicarea selecției progresive și definitivare unui sistem optim pentru exploatarea potențialului fotbalistic”, explică Ion Geolgău.

Membrii FRF au primit cu entuziasm inițiativa proiectului care va fi organizat de FRF în parteneriat cu Asociațiile Județene de Fotbal, investiția financiară din partea Federației fiind de 250.000 de euro pentru prima ediție a competiției.

Selecțiile vor fi efectuate de referenții locali FRF, Departamentul Scouting, staff-ul echipelor naționale de juniori și membrii Comisiei Tehnice FRF.

DETALIILE ȘI CALENDARUL EDIȚIEI 2017/18

• Echipe de cel mult 11 jucători în teren, maximum 17 jucători pe tabelul/raportul de joc dintre care 2 portari
• Partide de 90 de minute împărțite în 3 reprize de câte 30 de minute cu pauze de 5 minute – fiecare lot, structurată în 3 grupuri (A, B, C) pentru a asigura minute de joc egale (de exemplu, repriza I joacă A+B, repriza II joacă B+C etc)
• Teren de joc de dimeninsiuni normale, în totalitate natural/artifical, omologat FRF/LPF

Etapa județeană
• selecția celor mai buni jucători care compun un lot de 20 de fotbaliști + 2 portari, la nivelul fiecărui județ, lot coordonat de un staff tehnic. București și Ilfov vor avea 4 selecționate

Etapa interjudețeană - octombrie 2017

Etapa regională – martie-mai 2018
Regiunea 1 – Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Iași
Regiunea 2 – Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța
Regiunea 3 – Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Prahova
Regiunea 4 – Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj
Regiunea 5 – Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara
Regiunea 6 – Brașov, Covasna, Harghita, Alba, Sibiu, Mureș
Regiunea 7 – Satu Mare, Maramureș, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj
Regiunea 8 - București și Ilfov – 4 echipe

• fiecare regiune împărțită în două grupe (A și B), fiecare grupă are 3 selecționate (3 județe), jocurile din grupă în sistem turneu, fiecare cu fiecare, din fiecare regiune (grupele A și B) rămân 15 jucători de câmp + 2 portari

• în regiunile cu câte 4 echipe, fiecare regiune împărțită în două grupe, jocuri în sistem turneu (fiecare cu fiecare), din fiecare regiune selectați 15 jucători de câmp + 2 portari

Etapa finală – după finele anului școlar 2017/18

• avem 8 selecționate regionale, fiecare formată din 15 jucători + 2 portari, acestea fiind împărțite în două grupe de câte 4 selecționate

• jocurile din fiecare grupă se desfășoară în sistem turneu, fiecare cu fiecare, și se completează cu jocurile pentru stabilirea clasamentului final: duelurile locurilor 4, 3, 2 și 1 din fiecare grupă pentru stabilirea locurilor 7-8, 5-6, 3-4, 1-2

Formarea lotului național U15
Din cei 120 de jucători de câmp și cei 16 portari prezenți la Etapa finală, staff-ul echipei naționale U15 împreună cu Departamentul Scouting și membrii Comisiei Tehnice FRF vor forma lotul lărgit România U15 alcătuit din 44 de jucători. Acești 44 de jucători vor proveni, practic, dintr-un total de aproape 3000 de fotbaliști talentați născuți în 2004.

 

SHARE: