Aflat la prima ediție, evenimentul organizat de Asociația Down Plus București a găzduit 200 de copii, dintre care 100 de copii cu dizabilități, în Complex Cultural Sportiv Stundențesc Tei.

În ultimii ani, fotbalul a devenit o parte extrem de importantă din viața persoanelor cu sindrom Down, lucru care se întâmplă, mai ales, pentru contribuția pe care o aduce la dezvoltarea lor, dar și la prevenirea celor două mari predispoziții: depresia și obezitatea. Fotbalul întărește spiritul de echipă, ajută tinerii cu dizabilități să își depășească limitele și să atingă noi performanțe. În plus, contribuie la integrarea socială, prin sublinierea faptului că abilitățile pot fi descoperite în cele mai neașteptate locuri. Puterea unificatoare a fotbalului nu numai că le întărește persoanelor cu sindrom Down încrederea în sine, dar le și îmbunătățește motricitatea, coordonarea și echilibrul.

"<Copii activi de ziua lor> este un eveniment al incluziunii, al diversității și al depășirii limitelor. Prin intermediul fotbalului, al dansului și al teatrului, dragii nostri au arătat ce înseamnă să fii copil. Au redat bucuria din suflet și au transmis-o înzecit tuturor celor din jur", a declarat Georgeta Bucur, președinte al Asociației Down Plus București.

"Ne bucurăm ca și anul acesta să fim alături de copii, mai ales de ziua lor. Sportul are efect magic asupra tinerilor în general, dar în special asupra tinerilor cu dizabilități. Ne dorim ca prin fotbal aceștia să aibă acces la o viață normală, în care bucuria, entuziasmul și jocul reprezintă factori principali în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin activitățiile de responsabilitate socială, ne dorim sa facilităm accesul la fotbal tuturor, indiferent de vârstă, sex, etnie sau dizabilitate", a spus Diana Pirciu, manager responsabilitate socială, FRF.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Down Plus București și Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, Crucea Roșie Filiala Sector 2 Bucuresti, So Si Se Sa, Uniunea Studenților din România, Decathlon România, The Best Dance, Pam Pam.

Federația Română de fotbal organizează evenimente sub umbrela #EqualGame, o campanie susținută de UEFA.

SHARE: