Foștii internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu l-au vizitat astăzi pe Daniel Porumb, plutonierul în retragere care, în aprilie 2007, a fost rănit grav într-o misiune în Irak.

Surpriza a fost uriașă! Daniel a privit cu uimire oaspeții care i-au călcat pragul casei. Emoționat până la lacrimi, Daniel i-a invitat pe foștii internaționali să ia un loc. A urmat o discuție despre fotbal, Daniel reușind să-i impresioneze pe Vlădoiu și Belodedici, dovedind o cultură fotbalistică uimitoare! Au discutat despre fotbalul anilor ’80, despre turneele finale la care a participat echipa națională, dar și despre situația fotbalului românesc.

Susținător al Stelei și vecin cu stadionul Ghencea, Daniel Porumb privește cu speranță spre viitor: “Sper să mai văd nocturna aprinsă pentru roș-albaștrii”.

A stat 4 ani în spital

Născut în 1980, Daniel Porumb a avut parte de un accident tragic la vârsta de 27 de ani. Aflat în Irak, într-o misiune de menținere a păcii, transportatorul amfibiu blindat în care se afla s-a răsturnat de pe un pod, căzând în gol 10 metri. A fost transportat în Germania, la baza americană de la Ramstein, iar diagnosticul a fost crunt: traumatism vertebro-medular cervical, luxație C5-C6. Sau, mai exact: paralizie a mâinilor și picioarelor! În mai 2007 a fost adus în țară și internat la Spitalul Militar din București, unde a stat până în 2011, când a ajuns acasă. “Nu regret nimic, așa mi-a fost scris. M-am dus în Irak pentru că iubeam armata și doream să-mi fac un viitor mai bun. Culmea este că atunci când eram puștan mă gândeam cum să o fentez ca să nu plec de acasă. Așa a fost să fie!”, a spus Daniel.

Întâlnirea a durat mai bine de o oră. Vlădoiu și Belodedici i-au dăruit un tricou al echipei naționale cu autografele lor și l-au invitat la meciul amical cu Georgia, programat pe 3 iunie. “E un băiat extraordinar, foarte curajos și foarte puternic. Este un exemplu pentru noi toți! M-a impresionat”, a spus Jean Vlădoiu. Miodrag Belodedici a declarat: “Tot respectul pentru Daniel! Este un adevărat erou. Ne-a arătat că are un psihic foarte bun. E foarte pasionat de fotbal, cred că am fi putut sta de vorbă cu el ore întregi”.

SHARE: