În perioada 5-6 august 2017, Federația Română de Fotbal a fost alături de tinerii stagiari din cadrul Programului de Internship al Guvernului României, participanți la cea de-a III-a ediție a Cupei Tinerilor Interni, acțiune care s-a desfășurat în cadrul Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei.

Prin programele sportive, cei 100 de interni din București au avut oportunitatea de a socializa, de a consolida reţeaua de tineri performanţi reuniţi de Programul InternshipGovRo și au făcut schimb de bune practici în ceea ce privește administrația publică. Astfel, tinerii au demonstrat că îi unește nu doar dorința de implicare în procesul administrativ, ci și entuziasmul și starea de bine oferite de practicarea sportului.

„Ne bucurăm să facem parte dintr-un proiect ai cărui beneficiari sunt cei 100 de interni aspiranți ai Programului de Internship al Guvernului României. Pe lângă activitatea din birourile administrației publice, tinerii sunt aduși împreună prin activitățile sportive, ceea ce le oferă posibilitatea de lucru în echipă, să-și dezvolte calitățile de leadership, fairplay și curaj, însușiri esențiale în parcursul acestora în viața de zi cu zi”, a declarat Diana Pirciu, manager CSR.

Evenimentul se integrează în ansamblul acțiunilor menite să marcheze Ziua Internaţională a Tineretului, reunite în cadrul Programului InternshipGovRo sub denumirea „Săptămâna Tineretului”.

SHARE: