Federația Română de Fotbal a susținut Fundația Policy Center for Roma and Minorities în organizarea Turneului de fotbal feminin "Football for Hope"

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la Liceul Tehnologic „Dacia” din București s-a desfășurat competiția care s-a adresat echipelor de fotbal din grupele 2005-2006 și a reunit 12 echipe formate din câte nouă tinere și pasionate fotbaliste, provenind de la echipe organizate la nivelul școlilor gimnaziale sau de la echipe de club, din București și alte localități din sudul României.

În ordinea în care au jucat în grupe, echipele participante au fost: ACS Dream Team (București), AFC Progresul Spartac (București), Atletic 99 (București), ACS Activ Slobozia, Policy 136 (București), Școala Gimnazială Nr. 113 (București), ACS Girls Team Brânceni (Teleorman), A.S. George Topârceanu (București), Policy 147 (București), HC Oltenița, CS Real Craiova și Viitorul Zimnicea.

Meciurile turneului s-au jucat cu dăruire, pasiune și fairplay, iar la finalul competiției toate jucătoarele au fost răsplătite cu medalii, diplome și premii. Turneul a fost câștigat de echipa ACS Dream Team din București.

SHARE: