Un nou sponsor important intră în portofoliul Asociației Județene de Fotbal Bacău. După Urban Building, care a sponsorizat faza finală a Cupei României, AJF-ului i s-a alăturat și firma finlandeză Tornator.

Aceasta va fi noul partener la nivel de fotbal juvenil al forului condus de Cristian Sava. „Mă bucur foarte mult că am reușit să aducem lângă noi un alt partener din străinătate, după ce, anul trecut, am pus bazele unui acord de colaborare cu nemții de la FLVW. Atragerea firmei finlandeze Tornator alături de proiectele noastre privind copiii și juniorii reprezintă o satisfacție, dar si o recunoaștere a muncii depuse de noi”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristian Sava.

De partea cealaltă, Zoltan Kosy, country manager la Tornator, a precizat că s-a decis să se alăture proiectelor derulate de AJF Bacău în special pentru că acestea „privesc educarea și dezvoltarea copiilor”.

Tornator SRL este o subsidiară a Tornator Ayj din Finlanda. Tornator Oyj deține aproximativ 655.000 hectare de pădure în Finlanda, Estonia și România, iar principalii acționari din cadrul Tornator Oyj sunt Stora Enso, Ilmarinen, Varma și Etera.
 

SHARE: