Începând cu ediţia 2005-2006 Asociaţia Judeţeană de Fotbal a încheiat un acord de parteneriat cu firma KNAUF, cunoscută în domeniul construcţiilor, pentru promovarea fair-play-ului.

Au trecut mai bine de 12 ani iar colaborarea dintre cele două instituţii, iar rezultatul a fost unul vizibil şi îmbucurător în privinţa disciplinei, a sportivităţii jocurilor din cadrul campionatului judeţean.

De-a lungul anilor s-au evidenţiat echipe precum Voinţă Saelele, laureată de 3 ori a “Marelui premiu”, dar şi Unirea Ţigăneşti, FCM Alexandria, Iorom Moşteni, Sporting Turnu Măgurele, Sporting Roşiori de Vede, Atletic Orbească, Petrolul Videle, Flacata Talpă şi Steaua Spătărei şi ele cu câte un premiu anual.

Şi pentru această ediţie conducerile AJF Teleorman reprezentată de preşedintele Stan Prodan şi KNAUF România reprezentată de Mihai Marinescu director general şi Teodor Ionescu director de zona, au stabilit detaliile continuării proiectului. “apreciem activitatea fotbalistică judeţeană iar acesta este un parteneriat de suflet cu fotbalul teleormănean, singurul în acest domeniu, pe care cu siguranţă dorim să-l continuăm” a spus directorul de zona Teodor Ionescu.

Importanta acestui parteneriat a rezultat şi din faptul că zeci de echipe care au câştigat fie premiul de etapă, fie “marele premiu” au primit seturi de echipament de calitate din partea sponsorului KNAUF.
 

SHARE: