Punct final în Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2018, competiţie organizată de AJF Arad (responsabil de proiect vicepreşedintele Andras Mako), la startul căreia s-au prezentat 64 echipe.

După opt etape zonale, câştigătoarele şi-au dat întâlnire în „Polivalenta” arădeană, întrecerea fiind una de nivel valoric ridicat. Au participat cinci reprezentante ale Ligii 4, două echipe din Liga 5 şi una din Liga 6.

După disputarea jocurilor din grupe, s-a ajuns la următoarea situaţie:

1.CS Ineu 9p, 2.ACS Unirea Sântana 6p, 3.CS Podgoria Pâncota 3p, 4.ACS Athletico Vinga 0p (Grupa A); 1.ACS Socodor 7p (plus 7), 2.CS Unirea Gurahonţ 7p (plus 6); 3.CS Frontiera Curtici 3p; 4.ACS Progresul Pecica 0p (Grupa B).

Au urmat semifinalele: CS Ineu – Unirea Gurahonţ 5-1 (au marcat: Păcurar-2, Hulbăr-2 şi Spătaru, respectiv, Bogdan) şi ACS Socodor – Unirea Sântana 2-0 (Turcuş şi Sulea). Finala mică: Unirea Sântana – Unirea Gurahonţ 5-2 (A. Ginghină-4 şi Peia, respectiv, Şandru-2). Finala: CS Ineu – ACS Socodor 3-1 (Păcurar, Spătaru şi Georgiu, respectiv, Turcuş).

Iată lotul echipei campioane, CS Ineu: Dorin Iacob – Georgian Hulbăr, Adrian Rădac, Remus Păcurar, Florin Voștinar, Florentin Spătaru, Sergiu Balaci și Vasilică Georgiu. Antrenorul Cristi Sculici a spus, la final: „Un trofeu muncit, meritul exclusiv al băieţilor. Cred că am demonstrat cât se poate de clar că am fost echipa mai bună. A contat mult prezența lui Georgiu, un jucător care a câștigat și anul trecut acest trofeu, cu Dorobanțiul. De-acum aşteptăm jocurile pe teren mare, pentru a vedea cât de bine am muncit în această iarnă”.

Premiere

Festivitatea de premiere a fost oficiată de reprezentanţii AJF Arad, vicepreşedinte Andras Mako şi secretar general Vasile Rad, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea şi reprezentantul Universităţii „Aurel Vlaicu”, Gabriel Marconi. Pe lângă mingi de futsal, trofee şi medalii, oferite (şi) cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal, au mai fost acordate două premii speciale: Dorin Iacob (CS Ineu), cel mai bun portar şi Alin Ginghină (Unirea Sântana), cel mai bun jucător. Nu au fost uitaţi nici arbitrii turneului final: Mircea Ardelean, Ciprian Pătroi şi Sergiu Mona.

Despre turneu

Implicarea echipelor din fotbalul judeţean în această competiţie ne dă speranţe că în viitorul apropiat ne putem gândi la organizarea unui campionat în toată regula, cu etape săptămânale. Mai întâi, probabil, pe zone geografice, cu un turneu final pentru stabilirea campioanei judeţului. Mulţumesc echipelor, gazdelor etapelor zonale şi celor care s-au implicat în organizarea întrecerii” - a punctat preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci.

Invitat la festivitatea de premiere, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a spus: „A fost o finală încrâncenată, în care Ineul a fost mai bună. Ne bucurăm să putem fi parteneri ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal, o instituţie care a demonstrat că se implică serios pentru dezvoltarea sportului rege în judeţul Arad. Avem o colaborare excelentă, dovadă proiectele accesate şi câştigate de AJF Arad (oferirea de mingi şi echipament sportiv echipelor din judeţ, dar şi suportarea cheltuielilor de arbitraj în turul actualei ediţii de campionat), pe care sunt sigur că o vom dezvolta pe viitor”.




 

SHARE: