Luna iulie este dedicată fotbalului din mediul rural, 28 echipe confirmând participarea.

Cupa Satelor este o competiție organizată pe teritoriul județului Arad de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal, în premieră, și este destinată echipelor din mediul rural. În componența acestora pot fi regăsiți jucători legitimaţi sau nelegitimaţi, având vârsta minimă de 14 ani cu domiciliul pe raza comunei care înscrie echipa în competiție.

„Scopul este capacitarea unor comune și sate de a-și înscrie echipe în Liga 6-a, ceea ce înseamnă mai multă deschidere pentru sport şi, implicit, sănătate. După cum se știe, în competițiile oficiale avem un alt proiect aprobat pentru plata baremelor de arbitraj și astfel comunitățile vor putea participa organizat la fotbalul de liga a șasea fără prea mari cheltuieli. Fotbalul de masă este un obiectiv major al AJF Arad și cred că vom avea un mare succes cu această primă ediție a Cupei Satelor. Îmbucurător este faptul că din cele 28 echipe care au confirmat prezenţa, 12 reprezintă comune și sate ce nu sunt înscrise, deocamdată, în cele trei eșaloane județene”, a spus preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci.

Şapte zone

Echipele au fost împărţite în şapte zone a câte patru echipe – responsabili de implementarea acestui proiect fiind vicepreşedintele Andras Mako şi reprezentantul Comisiei de Competiţii, Gheorghe Sfăt - , jocurile urmând a se desfăşura pe durata a două reprize a câte 20 minute, în sistem fiecare cu fiecare, pe un teren omologat de AJF Arad, după legile jocului în vigoare, în localităţile: Șicula şi Cermei – 9 iulie; Sîmbăteni şi Gurahonţ - 16 iulie; Vinga, Şimand şi Socodor - 23 iulie.

Cele 7 echipe câştigătoare ale etapelor zonale vor participa la un turneu final care se va desfășura în data de 30 iulie pe un teren care va fi stabilit de AJF Arad.

Start la Şicula şi Cermei

Primele două etape zonale din Cupa Satelor se vor desfăşura duminică, 9 iulie, între orele 14 şi 20. Iată programul jocurilor:

Zona Şicula
Şicula – Highişana 2017 Drauţ (ora 14:00); Olimpia Bocsig – Extrem Boys Caporal Alexa (ora 15:00); Drauţ – Bocsig (ora 16:00); Caporal Alexa – Şicula (ora 17:00); Drauţ – Caporal Alexa (ora 18:00) şi Şicula – Bocsig (ora 19:00).

Zona Cermei
Gloria Cermei – Viitorul Sepreuş (ora 14:00); Young Boys Apateu – Codru Craiva (ora 15:00); Sepreuş – Apateu (ora 16:00); Craiva – Cermei (ora 17:00); Sepreuş – Craiva (ora 18:00) şi Cermei – Apateu (ora 19:00).  

SHARE: