Cele două formații care au condus clasamentul pe toată durata turului Ligii a 4-a Brașov, AS SR și Precizia Săcele, s-au aflat față în față în ultima etapă din 2017, scorul derby-ului fiind 1-1 (0-0).

Aproximativ 1.000 de oameni au venit în tribunele Stadionul Tineretului, unde fanii „galben-negrilor” au făcut spectacol și au avut adversar și la acest capitol, pentru prima dată de la startul campionatului, galeria „rossonerilor” numărând și ea 60 de suporteri.

După un start de joc prudent de ambele părți, gazdele au fost aproape de a deschide scorul prin Damian, care a trimis cu capul în brațele lui Moldoveanu (28) și a șutat la patru minute puțin pe lângă bară. A fost copiat de colegul său din ofensivă, Fânariu, care nu a putut nici el să îl învingă pe portarul Preciziei cu o lovitură de cap (41). Săcelenii au replicat prin Bilivoschi, care cu un minut înainte de pauză a fost blocat de Mutu. Nou intratul Bodean a scăpat excelent dintre fundașii adverși și l-a executat fără emoții pe Moldoveanu (69), iar jocul ar fi putut fi încheiat de Vârlan, care însă a reluat slab, trimițând peste poarta goală o centrare a lui Vagner (80). Imediat, Bleambu a egalat de la marginea careului mic (82), iar „veteranul” Preciziei, Ioan Coman ar fi putut aduce o victorie in extremis, însă devierea lui din prelungiri a șters bara.

Cele două echipe termină turul de campionat la egalitate de puncte, 39, dar cu avantaj la golaveraj pentru echipa Ligii Suporterilor Stegari.

„Este o frustrare mare pentru că am controlat în mare parte jocul, ne-am și creat ocazii mari, dar din păcate nu le-am concretizat, iar legea nescrisă a fotbalului s-a aplicat. Vârlan ar fi putut închide meciul, Damian a avut și el ocaziile lui, plus că am abuzat de individualism. Toți cei de pe banca mea au spus că am fi meritat măcar un penalty, dar nu vreau să mă leg de arbitraj. Urmează un retur lung în care se pot întâmpla multe. Primele cinci echipe se pot încurca oricând una pe alta. Ne mai dorim 3-4 jucători în această iarnă, fără ca asta să însemne că vor pleca dintre cei din actualul lot”, a spus Petre Lucian, antrenorul lui AS SR.

„Am avut unele probleme în prima repriză și SR-ul a controlat jocul. După ce adversarul a deschis scorul, am schimbat sistemul și am pus presiune pe echipa gazdă. Rezultatul reflect ce s-a întâmplat pe teren. Am vrut mai mult astăzi, dar atât s-a putut. Avem copii născuți în ’96, ’97, ’98 și ’99. Ne trebuie timp pentru a lucra mai bine și cred că vom arăta altfel în retur. Din punctul meu de vedere, Precizia este pe primul loc, pentru că am văzut un rezumat al jocului lui AS SR în deplasare la Hurez și am observat jucători în echipa gazdă care sunt legitimați pe la alte echipe. Comisiile ar trebui ca la acel joc să acorde victorie cu 3-0 pentru AS SR”, a declarat și Mihai Stere, tehnicianul Preciziei.

Din calculele pentru jocul de baraj nu iese Olimpic Zărnești, venită la dar două puncte de primele două clasate, după ce a învins cu 2-0 la ACS Steagu Roșu.

SHARE: