La al doilea an de Liga a 3-a, elevii lui Florin Stângă și Ioan Naghi sunt „în cărți” pentru promovarea în eșalonul secund

AFC Hărman a profitat de faptul că a stat în cadrul etapei a 20-a din Liga a 3-a și a disputat două jocuri amicale săptămâna trecută. Miercuri, elevii lui Ioan Naghi și Florin Stângă au învins pe AS Prejmer (scor 7-0), iar sâmbătă au trecut de KSE Târgu Secuiesc (scor 8-2, goluri E. Popa – 3, Buga – 2, Moraru – 1, Turdean – 1, Stângă - 1). Cu 40 de puncte, la unul distanță de AFK Miercurea Ciuc și Știința Miroslava, hărmănenii au un sezon excelent, la a doua lor stagiune în Liga a 3-a.

„Există coeziune și unitate, atât între jucători cât și între lot, banca tehnică și conducerea administrativă. Poate e un șablon mult folosit, dar noi chiar suntem o familie. Mai mult, e foarte important ca atunci când îți faci planuri, să nu promiți mai mult decât poți da. În această idee am făcut o strategie clară pentru acest sezon, iar faptul că ne ținem de cuvânt lună de lună e o motivație în plus pentru băieți”, a explicat Marius Stoichiță, președintele AFC Hărman.

Acesta a mai precizat că echipa sa își dorește să rămână în topul Seriei I până la finalul sezonului și ia în calcul chiar și o promovare istorică. „Nu ne putem avânta și nu putem promite, vrem să luăm meciurile pe rând. Dacă la finalul sezonului vom fi pe primul loc, vom fi bucuroși, dar vom avea și responsabilitatea de a ne gandi la următorul sezon, de a avea soluții. Ar trebui să găsim mai mulți sponsori, pe lângă cei care deja sunt lângă autoritățile din comună și ne ajută. Ar putea exista o colaborare cu o echipă de primă ligă. Sunt doar idei, deocamdată trebuie să ne vedem de campionat și să încercăm să me câștigăm meciurile”, a mai afirmat Stoichiță.
 

SHARE: