Un nume legendar revine în prim plan. Club Atletic Oradea a câştigat titlul în Ungaria (1943/1944) şi România (1948/1949), dar a dispărut de pe harta fotbalului românesc în 1963.

Preşedintele CAO, Florin Mal, a explicat raţiunea pentru care a ales reînvierea acestui brand. „Studiind istoria fotbalului orădean, am descoperit lucruri interesante, care aduceau mândrie oraşului. Unul era Club Atletic Oradea sau NAC, în perioada înfiinţării lui, în 1910. Am găsit o istorie fabuloasă a fotbalului orădean şi am dorit să scoatem la lumină un club cu care ne mândrim”, a spus Mal.

Renaşterea unor echipe precum U Cluj, Oţelul, Farul, Petrolul sau Ripensia au constituit un model pentru proiectul CAO.
Oficialii clubului au precizat că marca Club Atletic Oradea 1910 a fost înregistrată la OSIM.

Florin Mal, a dezvăluit că acest club este organizat pe model socios şi are două categorii de susţinători: membrii asociaţi, care contribuie anual cu o sumă de 2.200 lei, şi membrii suporteri, care susţin clubul cu 100 lei anual. Până acum, CAO are 40 de membri asociaţi, bugetul pentru sezonul 2017/2018 fiind estimat la 50.000 euro. „CAO a fost o echipă cosmopolită şi vrem să rămână la fel. Între membrii asociaţi avem un austriac, un francez şi un italian, iar primul suporter este un orădean stabilit la Londra”, a mai declarat Florin Mal.

Antrenorul echipei este Florin Farcaş, care are la activ meciuri în Liga a II-a cu FC Bihor şi Luceafărul Oradea. CAO a încheiat un parteneriat de colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Oradea pentru promovarea tinerilor jucători şi îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Iuliu Bodola.

Obiectivul în primul an este promovarea în Liga a IV-a, iar în sezonul următor o clasare în locurile 1-4 în eşalonul al patrulea. În prima etapă a Ligii a V-a, CAO va întâlni pe teren propriu echipa Inter Aştileu, duminică 27 august.

Club Atletic Oradea a disputat 8 meciuri de pregătire în compania unor echipe de Liga a IV-a: 4-1 cu Metropolitan Işalniţa, 2-2 cu Viitorul Borş, 2-0 cu Olimpia Salonta, 2-0 cu CS Oşorhei (juniori), 2-2 cu Crişul Aleşd, 1-3 cu CSC Sînmartin, 0-2 cu Unirea Livada, 2-2 cu CS Diosig.

Tinereţe plus experienţă


Pe lângă jucătorii tineri promovaţi de la CSM Oradea, în lotul CAO se regăsesc şi jucători cu experienţă în Liga 4 şi chiar Liga 3 precum Emil, Popa, Leo Jurca (ex-CS Diosig), Andrei Haş (ex-CS Oşorhei), Marcel Hering (ex-Crişul Sântandrei), George Mangra (ex-CSC Sînmartin).
 

SHARE: