Duminică, 6 august, a avut loc consfătuirea arbitrilor din cadrul Comisiei Judeţene Iaşi înaintea începerii noului sezon competiţional. Arbitrii au fost evaluaţi teoretic şi fizic şi au fost prezentate, de către arbitrii divizionari, o serie de materiale menite să le clarifice modul în care trebuie gestionate anumite aspecte organizatorice sau momente din timpul jocului.

De asemenea, arbitrii şi arbitrii asistenţi au susţinut testele fizice impuse de către Comisia Centrală de Arbitri, respectiv alergările de viteză de 40 metri şi testele Yoyo şi Ariet. Testul teoretic a constat dintr-un set de 20 de întrebări tip grilă din Legile Jocului şi ROAF. În ceea ce priveşte materialele prezentate, în cadrul Comisiei s-a discutat despre formalităţile dinaintea începerii jocului, asistenţa medicală şi formularea contestaţiilor. Preparatorul fizic Florin Trofin le-a vorbit arbitrilor despre pregătirea fizică a unui arbitru de elită.

Alte două teme au vizat legea 11 – Ofsaid, prezentată de Adrian Vornicu şi managementul situaţiilor în suprafaţa de pedeapsă, de către Vlad Ciobanu.  “Sunt mulţumit de modul în care colegii mei s-au prezentat la teste. Avem un lot de arbitri tineri, preocupaţi pentru activitatea de arbitraj. Mă bucură implicarea celorlalţi arbitri divizionari alături de care reuşim să facem multe lucruri frumoase. Sperăm ca în acest an, ca şi în anii anteriori, nivelul arbitrajelor să fie cel puţin la fel de bun. Ne pregătim acum pentru organizarea cursului arbitrilor de liga a III-a, care în acest an va avea loc la Iaşi, în perioada 21-23 august. Apreciem deschiderea CCA faţă de noi şi transparenţa şi corectitudinea existente în ultimii ani la nivelul organizării concursurilor şi a programelor de promovare pentru arbitri”, a declarat Vlad Ciobanu, preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor Iaşi.

Arbitru promovat la liga a III-a în urma Programului de Dezvoltare pentru Tinere Talente organizat de CCA

Comisia Judeţeană Iaşi are din acest an un nou arbitru divizionar. Tânărul Cosmin Roman a promovat la liga a III-a în urma finalizării cu succes a Programului de Dezvoltare pentru Tinere Talente organizat de CCA.

În total, Comisia Judeţeană Iaşi are 13 arbitri divizionari: un arbitru FIFA de fotbal în sală, un arbitru de liga I de fotbal în sală, un arbitru asistent de liga a II-a, patru arbitri de liga a III-a şi şase arbitri asistenţi de liga a III-a. De asemenea, în noul Program de Tinere Talente care a început în luna iunie avem patru arbitri şi doi asistenţi. Îl felicit pe Cosmin pentru promovare. Trebuie să reprezinte un model pentru ceilalţi colegi care aspiră la un statut de divizionar. Ne pregătim deja pentru examenul de promovare care va avea loc în luna octombrie. Ne vom prezenta cu tineri foarte bine pregătiţi şi dornici să facă performanţă în arbitraj”, a completat Vlad Ciobanu.
 

SHARE: