Peste 300 de copii cu vârste între 5 şi 9 ani s-au întrecut, recent, la Baza Sportivă Ciric, în cadrul primei ediţii a turneului „Iaşi Junior’s Cup”. Competiţia a reunit la start 34 de echipe reprezentând 11 cluburi din Iaşi, Vaslui şi Chişinău şi a fost organizată de Nicu Pancu, antrenor la clubul Didi Junior Iaşi, cu sprijinul Primăriei Iaşi.

Turneul, cel mai puternic organizat la Iaşi în ultimii ani la nivel de copii, a fost structurat pe patru categorii de vârstă (2008, 2009, 2010, 2011), iar la final au fost acordate diplome şi medalii tuturor celor 340 de copii participanţi.

La categoria 2008 s-a impus CSM Poli Iaşi (antrenor Mihai Drăgoi), după o victorie concludentă în faţa formaţiei Pumas Iaşi cu scorul de 5-0, locul 3 revenind echipei Real Junior Vaslui, 4-1 în finala mică cu Nordika Iași.

Celelalte trei categorii au fost câştigate de clubul Didi Junior Iaşi. La categoria 2009, Didi Junior (antrenor Didi Florean) a trecut în finală de LPS Vaslui cu 5-0, iar la categoria 2010 micuţii fotbalişti ieşeni s-au impus cu 5-1 în faţa unei alte formaţii din Vaslui, Real Junior.

Didi Junior Iaşi a câştigat şi categoria 2011, după ce a dispus în ultimul act de CSM Poli Iaşi cu 9-1.

Turneul a fost o reuşită din toate punctele de vedere, cei peste 300 de copii şi peste o mie de părinţi şi bunici prezenţi la arenă bucurându-se de fotbal.

Rezultate:

Categoria 2008
Semifinale: CS Poli Iași – Real Juniorii Vaslui 3-0, Nordika Iași – Pumas Iași 0-4
Finala mare: CSM Poli Iași – Pumas Iași 5-0
Finala mică: Real Junior Vaslui – Nordika Iași 4-1
Clasament final categoria 2008: 1. CSM Poli Iași; 2. Pumas Iași; 3. Real Junior Vaslui; 4. Nordika Iași; 5. LPS Vaslui; 6. Didi Junior Iași 1; 7. Sparta Chișinău; 8. Didi Junior Iași 2; 9. Juniorii Nectar Iași; 10. Edu Sporting Iași.

Premii individuale:
Cel mai bun jucător: Denis Mihai (Pumas Iași)
Cel mai bun portar: Darius Formagiu (CSM Poli Iași)
Golgheter: Ilie Vlad (CSM Poli Iași)

Categoria 2009
Semifinale: Didi Junor Iași 1 – Atletic Iași 4-2, LPS Vaslui – Real Junior Vaslui 2-1
Finala mare: Didi Junior Iași 1 – LPS Vaslui 5-0
Finala mică: Atletic Iași – Real Junior Vaslui 0-2
Clasament final categoria 2009: 1. Didi Junior Iași 1; 2. LPS Vaslui; 3. Real Junior Vaslui; 4. Atletic Iași; 5. Didi Junior Iași 2; 6. Sparta Chişinău; 7. CSM Poli Iași; 8. Juniorii Nectar Iași; 9. Pumas Iași; 10. Edu Sporting Iași.

Premii individuale:
Cel mai bun jucător: Robert Corduneanu (Didi Junior Iași)
Cel mai bun portar: Ionică Spînu (Real Junior Vaslui)
Golgheteri: Andrei Pancu și Yanis Dateș (ambii Didi Junior Iași)

Categoria 2010
Semifinale: Real Junior Vaslui – LPS Vaslui 3-1, Didi Junir Iași – Pumas Iași 5-0
Finala mare: Didi Junior Iași – Real Junior Vaslui 5-1
Finala mică: LPS Vaslui – Pumas Iași 2-0
Clasament final categoria 2010: 1 Didi Junior Iași; 2. Real Junior Vaslui; 3. LPS Vaslui; 4. Pumas Iași 1; 5. Juniorii Nectar Iași; 6. Pumas Iași 2; 7. CSM Poli Iași; 8. Academia de Fotbal Iași.

Premii individuale:
Cel mai bun jucător: David Amarandei (Real Junior Vaslui)
Cel mai bun portar: Mateo Avramescu (Didi Junior Iași)
Golgheter: Luca Rotaru (Didi Junior Iași)

Categoria 2011
Finala mare: Didi Junior Iași 1 – CSM Poli Iași 9-1
Finala mică: Didi Junior Iași 2 – Pumas Iași 4-1
Clasament final categoria 2011: 1. Didi Junior Iași 1; 2. CSM Poli Iași; 3. Didi Juniori Iași 2; 4. Pumas Iași; 5. Juniorii Nectar Iași; 6. Sparta Chişinău.

Premii individuale:
Cel mai bun jucător: Theodor Darie (Didi Junior Iași)
Cel mai bun portar: Alexandru Busuioc (Didi Junior Iași)
Golgheter: Tudor Fînaru (Didi Junior Iași).

Nicu Pancu: “Vreau ca acest turneu să devină o tradiţie la Iaşi”

Nicu Pancu, organizatorul acestui turneu, a explicat cum i-a venit ideea organizării competiţiei. “Am participat cu clubul Didi Junior la diferite turnee, de la Chişinău şi până la Bucureşti, Cluj sau Mangalia. Toate oraşele mari ale ţării şi cele din Republica Moldova au competiţii mari pentru copii, numai Iaşiul nu avea până acum un turneu care să ne reprezinte. Astfel mi-a venit ideea organizării turneului. Am solicitat ajutorul Primăriei, fără de care nu aş fi putut organiza acest turneu major, municipalitatea punându-ne la dispoziţie gratuit cele două terenuri ale Complexului Ciric, o bază sportivă foarte modernă. Toţi cei prezenţi au fost încântaţi de organizare şi sper ca pe viitor să invităm şi alte grupe de vârstă. Dacă va fi construit terenul de la Abator de către Federaţia Română de Fotbal, în colaborare cu Primăria Iaşi, vom putea organiza acolo turnee la care să participe şi grupe mai mari”, a declarat Nicu Pancu.
Antrenorul Didi Florean a fost mulţumit de nivelul competiţiei: “Au fost echipe bune la start, nivelul a fost foarte bun. Au fost meciuri frumoase, cei prezenţi la teren au avut ce vedea. E o plăcere să-i vezi jucând pe aceşti mititei de 5-6 ani. Noi, ca antrenori, trebuie să le punem la dispoziție meciuri și să le dezvoltăm spiritul de competiţie. Ne bucurăm că am putut organiza la Iaşi un astfel de turneu, copiii au fost cei mai încântaţi”.
 

SHARE: