Pe o vreme rece şi ploioasă, echipele Navobi Iaşi şi Vasas Femina Odorheiu Secuiesc au oferit, duminică, în Copou, un spectacol pe cinste într-un meci din cadrul etapei a XI-a a Superligii feminine, prima din acest an. Ieşencele s-au impus cu scorul de 5-2 (1-1), dar nu fără emoţii. Deşi au dominat partida, elevele prof. Adrian Ambrosie şi-au securizat victoria târziu, pe final de meci, golurile desprinderii pe tabelă fiind marcate în ultimele minute.

Ieşencele au început inteligent jocul, cu pase legate şi acţiuni frecvente la poarta excelentei Kajtar, având în numai şase minute patru ocazii de a înscrie prin A. Vasile, Nica, Plăcintă şi, din nou, A. Vasile. În continuare, Navobi s-a aflat la conducerea jocului şi a reuşit să deschidă scorul prin Benţoiu, în minutul 27. Gazdele nu s-au aflat mult timp în avantaj, oaspetele reuşind egalarea în minutul 35, prin Szidonia Papp, lob perfect peste experimentata Abălaşei.

Adrian Ambrosie a mutat inspirat la pauză, iar fetele de la Navobi au ieşit de la cabine decise să închidă meciul cât mai rapid. Claudia Dolllorenzo (min. 51) şi Nadia Colesnicenco (60) şi-au adus echipa în avantaj, dar Vasas Femina a relansat din nou partida la scurt timp, punctând în minutul 61, prin Papp Szidonia.

Finalul de meci a fost dominat în totalitate de Navobi Iaşi, care a mai marcat de două ori prin Colesnicenco (88) şi Justine Prata (90+3). Victorie meritată a gazdelor cu scorul de 5-2, la capătul unui thriller cu final fericit pentru elevele prof. Ambrosie.

Echipa ieşeană a evoluat în următoarea alcătuire: Mirela Abălaşei - Monica Benţoiu (88 Alina Butnaru), Iulia Mera, Maria Spînu, Nadejda Vasilica (46 Justine Prata) - Teodora Plăcinta (46 Claudia Dollorenzo), Anca Nina (căpitan) - Elena Răduc (85 Iulia Zamfir), Loredana Nica (75 Diana Petrescu), Nadia Colesnicenco - Ana Maria Vasile. Antrenor: prof. Adrian Ambrosie.  

SHARE: