FC Mara 2010 Baia Mare organizează în perioada 20 - 27 aprilie a treia ediție a Memorialului ”Radu Pamfil”. Circa 50 de echipe din 9 localități vor participa la competiția organizată la șase categorii de vârstă.

Opt ani se împlinesc de când mijlocașul generației Mateianu, Radu Pamfil, a plecat dintre noi. 

Echipele participante provin din 9 localități: Cluj Napoca, Satu Mare, Zalău, Negrești Oaș, Carei, Recea, Coltău, Sighetu Marmației, Baia Mare.
Toate echipele vor primi diplome de participare și vor avea parte de surprize din partea clubului organizator, care nu a uitat să invite la eveniment membri ai familiei celui comemorat, precum și foști coechipieri ai acestuia.

Vor fi acordate cupe și medalii pentru primele trei clasate la fiecare categorie în parte. Nu vor lipsi premiile speciale: pentru cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător și pentru cel mai de perspectivă jucător.

Cifrele ediției 2017 a Memorialului ”Radu Pamfil”
• peste 600 copii participanți
• 99 de meciuri se vor disputa
• 48 echipe înscrise
• 6 categorii de vârstă
• se va juca pe 4 stadioane
• invitați din 9 localități

Arbitrajul este asigurat de oficiali ai Asociației Județene de Fotbal Maramureș.
 

SHARE: