Teiul Poiana Teiului este noua campioană a judeţului Neamţ la fotbal. Formaţia ce reprezintă comunitatea situată la coada Lacului Izvoru Muntelui a încheiat prima atât parcursul în sezonul regulat, cât şi play-off-ul organizat de AJF Neamţ pe Stadionul Bradul din Roznov.

În play-off, Teiul a câştigat toate cele trei meciuri programate în compania celorlalte trei rivale calificate în faza amintită a competiţiei, adică Moldova Cordun, Speranţa Răuceşti şi AS Bradu Borca. Totul s-a decis însă în ultima rundă, disputată pe 10 iunie. Teiul a înfruntat Bradu Borca într-un meci în care s-a jucat cu titlul pe masă. A câştigat Teiul cu 4-1 (1-0) prin golurile marcate de Marius Alexandru (39) şi Alexandru Negru (53, 61, 63), în timp ce Bradu a înscris prin Gavril (79).

„Câştigarea campionatului este ceea ce ne-am dorit de la bun început. Ne-am implicat în a forma o echipă puternică, am făcut transferuri bune aât la începutul sezonului, căt şi pe parcurs, şi am ajuns să ne bucurăm. Ne aşteaptă un baraj foarte dificil, dar pe care îl vom aborda aşa cum vom şti mai bine pentru a ajunge în Liga 3. Echipa noastră are în componenţă jucători cu experienţă care şi-n 2016 au fost campioni în Neamţ (n.n. – cu Voinţa Ion Creangă) şi care au promovat în eşalonul superior. Sper că oamenii din Poiana Teiului sunt acum mândri de echipa lor“, a declarat Lucian Cozma, delegatul echipei din Poiana Teiului.

În urma împerecherilor făcute de Federaţia Română de Fotbal, cei de la Teiul Poiana Teiului urmează a înfrunta CSM Focşani 2007, campioana judeţului Vrancea, în barajul de promovare în Liga 3. Primul meci va avea loc în fieful nemţenilor, la Bicaz, în data de 17 iunie 2017, cu începere de la ora 18:00. O săptămână mai târziu va fi returul, la Focşani.
 

SHARE: