În prezenţa reprezentanţilor a 97 de cluburi, dintre cei peste 100 de membri afiliaţi, s-a desfăşurat la Bucov Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, subiectul principal pe ordinea de zi fiind alegerile pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinte, pentru care au candidat Silviu Crângaşu, respectiv Theodor Negoiţă, adică exact cei aflaţi în funcţie la momentul alegerilor.

Cei doi au fost reînvestiţi în funcţii, pentru următorii patru ani, cu unanimitate de voturi, şedinţa fiind una „liniştită”, la propriu, fără multe comentarii, propuneri, discuţiile pentru noul sistem competiţional, introducerea obligativităţii folosirii de jucători tineri în teren, în permanenţă, şi alte subiecte „de interes” fiind lăsate pentru următoarea întâlnire a membrilor afiliaţi, programată la vară, după încheierea actualului sezon.

SHARE: