Gruparea elveţiană FC Champagne a reuşit în această vară să promoveze în a doua ligă de amatori din Ţara Cantoanelor, al şaselea nivel fotbalistic din Elveția. Artizanii acestui succes au fost antrenorul devean Daniel Ambruş, fost jucător la CS Deva, Mureşul Deva, Corvinul 2005 Hunedoara şi FC Hunedoara, şi alţi opt fotbalişti români.

Daniel Ambruș este din vara lui 2016 managerul general al clubului şi antrenor principal la echipa de seniori.  36 de ani, cel care în cariera sa de fotbalist a jucat la CS Deva, Corvinul 2005 Hunedoara, FC Bihor, Mureşul Deva şi FC Hunedoara.

Acesta își începe povestea: „Am venit în 2013 în Elveţia şi am jucat la o echipă de amatori, FC Vallorbe, cu care am ajuns până în Liga a II-a interegional, echivalentul Ligii a III-a din România, în paralel şi lucrând. În vara lui 2016 am primit o ofertă de la echipa FC Champagne, din Liga a III-a amatori, prin care mi se oferea să antrenez şi să fiu manager general la echipa de seniori, să supraveghez cele 12 grupe de juniori şi echipa feminină. Am acceptat fără menajemente, mai ales că urma să mă ocup doar de fotbal, să fac ceea ce îmi place. M-am înscris şi la licenţa B UEFA, pe care am absolvit-o în decembrie 2016, la Bucureşti.

Titlu şi promovare încă din primul an

În primul an cu Daniel Ambruş ca antrenor, FC Champagne a terminat turul campionatului pe prima poziţie, în lot fiind pe lângă tineri jucători elveţieni şi doi fotbalişti sârbi, doi francezi, un brazilian şi trei români. În pauza dintre tur şi retur, FC Champagne a transferat alţi jucători români, marea majoritate fiind hunedoreni. Astfel, în lotul galben albaştrilor s-au regăsit Raul Ciucurescu, Octavian Apachiţei, Bogdan Gheară (toţi foşti jucători la FC Hunedoara), Corneliu Apostol, Daniel Bogman (ambii foşti la Mureşul Deva), Traian Jarda (ex Gloria Bistriţa), Georgian Berzava şi Darian Băluţă.

Am terminat campionatul pe primul loc şi am jucat un baraj de promovare cu alte trei echipe. În primele două meciuri am obţinut o victorie şi un rezultat de egalitate, cu care eram deja promovaţi în Liga a II-a de amatori, iar în ultima partidă, care nu mai conta, am fost învinşi. A fost prima mea realizare, la primul meu an ca antrenor. O bucurie mare dar trebuie să spun că am beneficiat de sprijinul conducerii, patronul echipei având afaceri cu biscuiţi în Elveţia, Franţa şi România. Avem o infrastructură incredibilă pentru un club de amatori, două terenuri de iarbă, miniterenuri şi nocturnă. În primăvara lui 2018 va fi finalizat un teren cu iarbă sintetică care va costa 1 milion de euro”, a spus antrenorul lui FC Champagne.


Nume mari din fotbalul european în ligile de amatori elveţiene

Pentru sezonul viitor, micuţa grupare elveţiană îşi doreşte o nouă promovare, În Liga a II-a interegională, ce ar echivala cu Liga a III-a din România, fotbalul fiind structurat altfel în Elveţia. Ideea clubului este de a motiva copiii din regiune să facă sport, să practice fotbalul. Anul acesta am promovat trei astfel de tineri la prima echipă, unul de 15 ani şi doi de 17 ani, toţi au jucat titulari. Fotbalul are un nivel foarte ridicat, de exemplu la FC Vallorbe, unde am jucat şi eu, a evoluat Eric Djemba-Djemba, fost internaţional camerunez care a fost la Manchester United. Iar acum, în prima ligă de amatori a semnat Djibril Cisse, fost internaţional francez, care va câştiga 30000 de franci pe lună”, a încheiat Daniel Ambruş.

Aventura românilor la FC Champagne va continua şi în sezonul viitor, urmând să se decidă câţi dintre ei vor continua aici. Însă tot ceea ce au realizat poate constitui un exemplu elocvent pentru faptul că se poate face sport şi la nivel rural dacă sunt respectate condiţiile de bază ale civilizaţiei şi decenţei!
 

SHARE: