Etapa a XXIV-a a Ligii a IV-a din județul Teleorman a decis campioana și reprezentanta la barajul de promovare pentru Liga a III-a. Liderul Voința Saelele s-a impus categoric, cu scorul de 10-1, în deplasarea de pe terenul lanternei roșii CS Nanov. Gazdele au rămas doar cu satisfacția platonică de a fi deschis scorul.

Voința Saelele a beneficiat, pentru a-și asigura titlul județean, de înfrângerea echipei de pe locul secund, Viață Nouă Olteni, care a pierdut în fieff-ul celor de la Unirea Țigănești cu 4-1. Astfel, cu 60 de puncte și un meci mai puțin, Voința Saelele nu mai poate fi prinsă din urmă de cei din Olteni, care au 45 de puncte. Până la finalul campionatului mai sunt, în Teleorman, 6 etape.

În deschidere, echipa de juniori a Voinței s-a impus la Nanov cu scorul de 9-0. Voința Saelele a jucat, la mijlocul săptămânii trecute, în sferturile de finală ale Cupei României, învingând pe ASC Seaca, scor 14-0.

Despre performanțele echipei, dar și despre viitor, președintele Voinței Saelele, Gabriel Vlădulescu, a declarat: ”La Saelele este un proiect de viitor, care a început, în actualele condiții, din sezonul actual. Dorim să promovăm în Liga a III-a și să asigurăm continuitate performanței fotbalistice la Saelele. Ne bucură faptul că am câștigat pentru a doua oară în istoria echipei, titlul județean. Dacă la precedenta performanță de acest gen, în 2004, nu s-a putut ataca eșalonul superior, acum lucrurile stau altfel. Noi mergem pe toate planurile și nu dorim să ratăm nici un obiectiv. Ne-am propus să promovăm în Liga a III-a, să câștigăm Cupa României, să câștigăm campionatul la juniori și să mergem cât mai departe în competiția respectivă, la nivel național, precum și să creștem calitatea jocului prestat. La Saelele avem o bază foarte modernă, propice pentru Liga a III-a. Beneficiem cumva și de faptul că în zona Turnu Măgurele nu există, la momentul actual, o echipă emblematică, așa că putem deveni noi, mai ales că și Stadionul Municipal din Turnu Măgurele se modernizează. În viitor nu excludem posibilitatea de a juca și acolo, dar deocamdată casa noastră este Stadionul Comunal din Saelele”.

La rândul său, primarul comunei Saelele, Gabriel Cîrjan, fost component al echipei de fotbal Voința Saelele, a declarat: ”În comuna noastră, una mică de altfel, fotbalul a fost dintotdeauna la el acasă. Avem tradiție și avem continuitate neîntreruptă. Fotbalul este, la Saelele, o alternativă socială și o valoare simbolică. Am câștigat de mai multe ori tradiționala competiție Cupa Teleormanul, așa că avem obligația de a continua la nivel de performanță. Acum am găsit și resursele necesare să încercăm un eșalon superior, o provocare nouă, anume Liga a III-a. Am încredere în antrenori și jucători că vom ajunge acolo și că ne vom atinge toate obiectivele propuse”.

Voința Saelele este antrenată de către fostul fotbalist de primă ligă de la Foresta Fălticeni, Alexandru Gheorghe. Saelele este o comună cu aproximativ 2000 de locuitori, situată pe Valea Pleașovului, în sud-vestul județului Teleorman.
 

SHARE: