Federația Română de Fotbal le-a pregătit o surpriză celor care vin să susțină echipa națională la meciul România – Grecia din data de 7 septembrie, la Arena Națională.

În Arena Fanilor, suporterii se vor putea întrece în meciuri de foosball, human foosball, bubble football și fotbal pe mini-terenuri gonflabile și se vor putea fotografia, împreună cu familia și prietenii, alături de jucătorii echipei naționale de fotbal reprezentați pe cartoane în mărime naturală. Microbiștii vor avea ocazia să își deseneze un look de suporter adevărat într-una din numeroasele zone de face-painting, dar  și să se relaxeze și să mănânce în zonele special amenajate.

Pe scena din Arena Fanilor vor urca Pavel Bartoș și Smiley, antrenorii principali ai distracției, care îi vor învăța pe suporteri noile scandări pregătite special pentru acest meci. Totodată, cei doi le-au pregătit fanilor o mulțime de surprize: concursuri în care se pot câștiga noile echipamente ale Naționalei, tombole inedite cu premii pentru microbiștii înfocați, precum și spectacole dedicate fotbalului, cu invitați speciali.

Pe aceeași scenă,  Smiley va susține înainte de începerea meciului un concert dedicat tuturor suporterilor echipei naționale prezenți în Arena Fanilor. Artistul, fan declarat al echipei naționalei, a pregătit un show incendiar, menit să îi încălzească pe toți cei care vor susține fotbaliștii României în meciul cu Grecia, de pe Arena Națională.

Activitățile din cadrul Arenei Fanilor se vor desfășura pe tot parcursul serii, până la începerea meciului România-Grecia (ora 21:45). Accesul în Arena Fanilor se va face pe baza biletului de intrare la meciul România – Grecia, în ziua de 7 septembrie, începând cu ora 17:00, toate activitățile desfășărându-se până la ora 21:45, ora începerii partidei.

Totodată, programul Metrorex si RATB a fost prelungit pentru ziua de luni, 7 septembrie, până la ora 01.00.

România sare, vrem calificare! Toată lumea sare, vrem calificare!

Intră pe www.biletefrf.ro și www.bilete.ro pentru a achiziționa bilete la meciul România –  Grecia!