Andreea Părăluță, portarul echipei naționale de fotbal feminin a României și al lui Atletico Madrid, a fost nominalizată pentru echipa anului 2016 în fotbalul feminin de către FIFPro, sindicatul fotbaliștilor profesioniști.

Părăluță e nominalizată pentru postul de portar alături de alte 4 jucătoare. Românca de 22 de ani se luptă pentru locul în "11"-le ideal cu Hedvig Lindahl (Suedia, Chelsea), Katarzyna Kiedrzynek (Polonia, Paris Saint-Germain), Tinja-Riikka Korpela (Finlanda, FC Bayern Munchen) și Hope Solo (SUA, liberă de contract). Echipa câștigătoare va fi anunțată pe 8 martie, de Ziua Femeii.

Andreea a ajuns în Spania, la Atletico Madrid, în vară, după ce a cucerit Cupa României cu ASA Târgu Mureș, formație pentru care a evoluat în perioada 2010 - 2016, după un sezon petrecut la CSȘ Târgoviște. În 2015, AFAN a desemnat-o pe Părăluță ca fiind cea mai bună jucătoare de fotbal din România.

SHARE: