Naționala României de fotbal feminin va participa între 28-30 iulie la Balaton Cup, ediție care se va desfășura în Ungaria. Lotul convocat de selecționerul Mirel Albon, format din 18 jucătoare, din care lipsesc cele care se pregătesc alături de echipele de club pentru participarea în Liga Campionilor, s-a reunit luni, 24 iulie, la Cluj.

Miercuri, 26 iulie, tricolorele României au disputat un meci de pregătire cu Olimpia Cluj, încheiat la egalitate, 2-2 (0-0). Pentru reprezentativa noastră au marcat Herczeg (52) și Obreja (68), în vreme ce pentru campioana României au înscris Vătafu (pen- 60) și Bâtea (73).

Formația trimisă pe teren de selecționerul României a fost:

Părăluță - Bistrian, Anca, Bartalis, Barabasi - Herczeg - Cociuba, Răduc, Neacşu, Mădălina Boroş – Obreja
Pe parcurs au mai intrat Kajtar, Gered, Săvescu, Piperea și Boldeiu.

Celelalte două jucătoare convocate pentru Balaton Cup, Brigitta Göder şi Bianca Sandu, se vor alătura lotului în Ungaria.

Lotul convocat de Mirel Albon pentru Balaton Cup:

Portari: Andreea Părăluţă (Atletico Madrid / Spania), Linda Kajtar (Vasas Odorheiu Secuiesc);

Fundași: Brigitta Göder (Gyori ETO FC / Ungaria), Barbara Bartalis (Töcksfors IF / Suedia), Erika Gered (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc), Kinga Barabasi (ASA Târgu Mureş), Nina Anca (CS Navobi Iaşi);

Mijlocaşi: Andreea Herczeg (Töcksfors IF / Suedia), Iulia Săvescu (Universitatea Alexandria), Mădălina Boroş (ASA Târgu Mureş), Maria Neacşu (CSS Târgovişte), Nicole Piperea (New York Soccer Club / SUA), Elena Răduc (CS Navobi Iaşi), Claudia Bistrian (CFR Timişoara), Bianca Sandu (Diosgyori VTK / Ungaria)

Atacanţi: Iuliana Obreja (Real Craiova), Ana Maria Boldeiu (Universitatea Alexandria), Alice Cociuba (CS Ineu).

Pe 28 iulie, de la ora 16:00, România va întâlni Belarus și, în funcție de rezultat, pe 30 iulie, va disputa fie finala mică (ora 16:00), fie finala mare (ora 18:30). În celălalt joc, Ungaria întâlnește Serbia.
 

SHARE: