Zilele trecute, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a grupelor preliminarii pentru Campionatul European feminin de fotbal rezervat echipelor sub 17 ani, competiție care va avea loc în vara anului 2018 în Lituania.

Naționala României face parte din Grupa a 4-a, alături de Irlanda, Grecia și Bosnia (gazda partidelor). Drumul până la EURO 2018 este unul infernal! Din cele 11 grupe preliminarii se califică în Elite Round primele două clasate și o singură echipă de pe locul trei.

Aproape de Elite Round

Formațiile calificate în Main Round vor fi împărțite în șase grupe a câte patru echipe. La turneul final al Campionatului European vor merge doar naționalele clasate la final pe prima poziție, la care se adaugă cel mai bun loc secund. La EURO 2018, Lituania, țara gazdă, e calificată din oficiu.

Adrian Ambrosie (foto), antrenorul care se ocupă de destinele micilor jucătoare născute în 2001 și 2002, are o misiune aproape imposibilă. Ambrosie e însă optimist după prestația naționalei României în turneul de calificare la EURO 2017, când naționala noastră a fost la un pas de o mare surpriză, accederea în Elie Round. România a învins cu 1-0 Belgia, favorita grupei, a pierdut la limită jocurile cu Serbia, 0-1, și Ucraina, 1-2.

„Ne-am fixat câteva obiective”

- Domnule Ambrosie, cum vedeți Grupa a 4-a din viitoarea campanie de calificare?
- Au trecut câteva zile de la tragerea la sorți și am avut timp să ne gândim la șansele noastre. Am fost în Urna a 3-a valorică, iar acesta e un pas înainte. Irlanda e favorită, e cel mai tare adversar, cu siguranță. Grecia e de nivelul nostru, în timp ce Bosnia a făcut progrese și poate da bătăi de cap oricui. Orice echipă din grupa noastră poate merge mai departe. Acum doi ani am fost în Bosnia cu naționala U19, alături de antrenorul Florin Bugar, și am reușit să trecem de grupe, așa că amintirile din Bosnia sunt plăcute!

- Mai sunt zece luni până la startul calificărilor. Care e planul de bătaie?
- Ne-am fixat câteva obiective, trei la număr. În primul rând, în primele două luni ale anului viitor vreau să văd toate fetele născute în 2001 și 2002. Tot ce se poate vedea în România. În al doilea rând, vreau să punem la punct programul de pregătire, să punem la punct un sistem de joc pe care fetele să-l învețe. Și, punctul trei, trebuie să cristalizăm o echipă de bază, din fetele care au căpătat experiență în campania precedentă, din cele care vin din urmă. Să avem meciuri amicale pentru ca echipa să crească.

„Suntem departe, dar suntem în progres”

- Pe câte fete care au jucat în Serbia contați?
- Jumătate din lotul cu care am scăpat printre degete calificarea în Serbia va continua. E foarte important. Aceste fete vor constitui nucleul de bază al echipei naționale: Alexandra Tunoaia, care e legitimată la Brescia, Vanessa Vizitiu, de la Stuttgart, Genoveva Roșie, Ana Maria Vlădulescu, Flaviana Negrea, Ștefania Burcea, Diana Petrescu, Bianca Biriș, Denisa Bularca.

- Sunteți optimist?!
- Mai e mult de muncă! Am progresat, asta e clar, o spun rezultatele, dar, uitându-ne dincolo de granițe, la ce se întâmplă în alte țări, repet, mai avem mult de muncă. Vin din urmă fete cu potențial. În cinci ani cred că vor apărea și rezultatele, calificările adică. Avem nevoie de competiții interne la nivel de junioare. Suntem departe, dar suntem în progres. Misiunea naționalei U17 a României e, cred, cea mai dificilă. Și asta an de an.

SHARE: