„Dana Cup”, competiție anuală organizată la Hjørring, în Danemarca, a adunat și în acest an mii de juniori și de junioare de pe toate continentele. Considerat unul dintre cele mai tari turnee de acest gen din lume, „Dana Cup 2017” a însemnat pentru echipa feminină Vasas Odorheiu Secuiesc, campioana României la U15, un triumf.

După o săptămână de jocuri, Vasas, echipă pregătită de Janos Szekely și Levente Mihalyko, aflată în premieră la competiția din Danemarca, a încheiat pe locul 6, dintr-un total de 76 de echipe aliniate la start.

Patru victorii, un egal și două înfrângeri a fost linia de clasament a formației Vasas Femina Odorheiu Secuiesc la „Dana Cup 2017”.  „A fost o competiție extraordinară, o experiență unică, ceva de vis, atât pentru noi, dar mai ales pentru fete”, a declarat, pentru www.frf.ro, Laszlo Bela, președintele echipei Vasas Femina. „Sincer, nu cred că se putea mai mult. Am jucat câte două meciuri într-o zi, în fața unor adversare, aproape exclusiv din țările nordice, de un nivel extraordinar, cu jucătoare masive, cu o excelentă știință a jocului. A fost un turneu mai mult decât reușit. Suntem mândri de ceea ce au reușit fetele în Danemarca”.

Jucătoarele și antrenorii de la Vasas au avut surpriza să se întâlnească la „Dana Cup” și cu Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României și al Fortunei Hjørring, vicecampioana Danemarcei. Desemnată cea mai bună jucătoare din Danemarca sezonul trecut, Florentina, ca și celelalte jucătoare de la Fortuna, au făcut voluntariat la „Dana Cup”, ajutând delegațiile prezente la ediția din acest an. „Ne-am bucurat foarte mult să o întâlnim. Nu o cunoșteam pe Florentina”, a spus Laszlo Bela.

Drumul de la Odorheiu Secuiesc la Hjørring și înapoi a fost făcut de delegația clubului Vasas Femina cu autocarul. „A fost foarte obositor, dar în același timp un bun prilej pentru fete de a vedea locuri unice. Am vizitat Praga, orașul Munchen, inclusiv Allianz Arena, precum și alte obiective”, a mai spus Laszlo Bela.

Lotul echipei Vasas Femina prezent la „Dana Cup 2017”: Barbara Sandor, Kriszta Egyed, Anita Kis, Brigitta Bencze Szasz, Roxana Isztojka, Krisztina Beno, Maria Bizsi, Aranka Orban, Viktoria Balazs, Gyorgyi Toth, Rita Mitri, Katalin Dako, Andrea Dusinszky, Sarolta Dusinszky, Biborka Boer și Eszter Szabo Gavrilă. Antrenori: Janos Szekely, Levente Mihalyko.

SHARE: