România a pierdut cu 1-2 meciul cu Ucraina disputat sâmbătă, la Pecinci, în ultima etapă a Grupei 9 din prima fază a preliminariilor Campionatului European pentru junioare Under 17 – Cehia 2017. Coroborat cu deznodământul celuilalt duel din runda a treia, Serbia – Belgia 0-1, eșecul de pe stadionul ”Suvaca” a făcut ca tricolorele să termine seria pe poziția a patra și să rateze calificarea în turul de elită.

Ucrainencele au deschis scorul, prin Nadiia Kunina, în minutul 17. După pauză, Mădălina Boroș a egalat transformând un penalty, în minutul 58, însă adversarele româncelor au revenit repede în avantaj, grație golului marcat de Nicole Kozlova, în minutul 62.

În disputa de sâmbătă, selecționerul Adrian Ambrosie a trimis în teren următoarele jucătoare: Szidonia SALAMON – Iulia ZAMFIR (41, Alexandra TUNOAIA), Melinda NAGY, Ștefania BURCEA, Daniela MATEȘ – Vanessa VIZITIU – Ana Maria VLĂDULESCU (66, Flaviana NEGREA), Oana NEGREA, Alexandra SFIEA, Genoveva ROȘIE (55, Diana PETRESCU) – Mădălina BOROȘ.

Victorie cu echipa care a câștigat grupa

Iată toate rezultatele înregistrate în Grupa 9: România – Serbia 0-1, Belgia – Ucraina 4-0, Belgia – România 0-1, Serbia – Ucraina 1-1, Ucraina – România 2-1, Serbia – Belgia 0-1. Clasamentul final din seria găzduită de Serbia arată astfel: 1. Belgia 6p (5-1), 2. Serbia 4p (2-2), 3. Ucraina 4p (3-6), 4. România 3p (2-3). Echipele care se clasează pe locurile 1 și 2 și cea mai bună dintre formațiile care se clasează pe locul 3 în cele 11 grupe din prima fază a preliminariilor se califică în ultima fază (turul de elită).

În sezonul 2016-2017, reprezentativele de junioare Under 17 sunt alcătuite din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2000.
 

SHARE: