Reprezentativa de junioare Under 17 a României a pierdut cu 2-3 meciul amical cu echipa națională similară a Maltei disputat joi, la Ta’ Qali, pe stadionul ”Centenary”. Cele două formații s-au întâlnit și marți, pe aceeași arenă, într-un test de pregătire încheiat cu o remiză, 1-1.

Selecționerul Adrian Ambrosie a trimis în teren, în duelul de joi, următoarele jucătoare: Szidonia SALAMON – Daniela MATEȘ, Melinda NAGY, Daiana MUREȘAN, Genoveva ROȘIE (53, Florentina IONESCU), Oana NEGREA (66, Diana PETRESCU), Raluca BORODI, Ana ITOAFĂ (41, Ștefania BURCEA), Alexandra SFIEA, Ana Maria VLĂDULESCU, Mădălina BOROȘ.

În prima repriză, gazdele au marcat de două ori, prin Sarah Urpani (minutul 22) și Maria Farrugia (26). După pauză, tricolorele au redus diferența prin Melinda Nagy (55), Maria Farrugia (61) a înscris din nou, iar Alexandra Sfiea (69) a stabilit rezultatul final, 3-2.

Debut în preliminarii la sfârșitul lunii

Elevele lui Adrian Ambrosie se pregătesc pentru debutul din preliminariile Campionatului European pentru junioare Under 17 – Cehia 2017. În prima fază, România va evolua în Grupa 9, alături de Serbia, Belgia și Ucraina. Partidele se vor disputa între 26 septembrie și 1 octombrie, în Serbia. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 și cea mai bună dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în cele 11 grupe din prima fază se vor califica în ultima fază (turul de elită).

În sezonul 2016-2017, reprezentativele de junioare Under 17 sunt alcătuite din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2000.

SHARE: