România va începe joi campania de calificare în Campionatul European pentru junioare Under 19 – Irlanda de Nord 2017. În prima fază a preliminariilor, tricolorele vor evolua în Grupa 1, alături de Polonia (gazda seriei), Armenia și Norvegia. Echipele care se vor clasa pe locul 1 și cele mai bune zece dintre formațiile care se vor clasa pe locul 2 în cele 11 grupe din prima fază se vor califica în ultima fază (turul de elită). Clasamentul reprezentativelor de pe poziția secundă va fi întocmit pe baza rezultatelor pe care aceste echipe le vor obține cu formațiile de pe locurile 1 și 3.

22 de meciuri a disputat reprezentativa tricoloră alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 1998: a câștigat de 6 ori, a remizat de 3 ori, a pierdut de 13 ori și are un golaveraj de 44-73.

În turul de elită, vor fi șase grupe din câte patru reprezentative. Echipele care se vor clasa pe locul 1 și cea mai bună dintre formațiile care se vor clasa pe locul 2 se vor califica în turneul final. O parte dintre echipele care vor juca în Campionatul European pentru junioare Under 19 – Irlanda de Nord 2017 se vor califica în Cupa Mondială pentru tineret Under 20 – Franța 2018.

Pregătiri: polonezele au câștigat toate testele

Pentru a se pregăti cât mai bine pentru prima fază a preliminariilor EURO 2017, cele patru reprezentative care se vor întâlni în Grupa 1 au disputat în actuala stagiune meciuri amicale internaționale. România a pierdut ambele confruntări ale ”dublei” cu Slovacia, din deplasare: 2-3 și 3-6. Polonia a triumfat în toate duelurile: 11-0 și 13-1 cu Estonia (în deplasare), apoi 1-0 cu Islanda (tot în deplasare).

4 jucătoare, Mihaela Ciolacu, Dariana Indrei, Teodora Meluță și Valentina Petre, au evoluat în toate cele 22 de partide pe care le-a disputat România. Teodora Meluță (foto) a fost titulară de fiecare dată.

Armenia a pierdut de două ori cu Georgia, în deplasare: 0-1 și 0-2. Norvegia a disputat doar o partidă: 0-0 cu Suedia, pe teren propriu. De remarcat este faptul că opt dintre cele 18 jucătoare din lotul cu care Norvegia a abordat Campionatul European pentru junioare Under 19 – Slovacia 2016 sunt eligibile și pentru actualele preliminarii. În turneul final din vara acestui an, Norvegia s-a clasat pe locul 3 în grupa din care a făcut parte și a ratat accederea în semifinale: a învins Franța (1-0), a pierdut cu Olanda (0-1) și a remizat cu Slovacia (0-0, meciul a fost întrerupt în minutul 50 din cauza condițiilor meteorologice și nu a fost reluat, deoarece niciuna dintre formații nu mai avea șanse să se califice).

Sezonul Under 17: Norvegia, în grupele EURO 2015

În stagiunea 2014-2015, reprezentativa tricoloră alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 1998 a reușit să treacă de prima fază a preliminariilor Campionatului European pentru junioare Under 17 – Islanda 2015. 1-1 cu Serbia (gazda grupei), 0-2 cu Irlanda și 3-3 cu Lituania sunt rezultatele cu care România s-a clasat pe poziția a treia din serie și s-a calificat în turul de elită în calitate de cea mai bună echipă de pe locul 3. În ultima fază a preliminariilor, tricolorele au terminat tot pe poziția a treia: au pierdut cu 0-5 atât cu Belgia, cât și cu Spania (formația care avea să câștige competiția), dar au învins Rusia cu 5-2, într-un meci în care adversarele, gazdele grupei, au condus cu 2-0.

13 goluri a înscris Mihaela Ciolacu (foto) pentru echipa națională alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 1998. Topul marcatoarelor este completat de Loredana Popa (10 goluri) și Dariana Indrei (7 goluri).

Nici Polonia nu a ajuns în turneul final. A câștigat șase puncte în prima fază (5-0 cu Estonia, 4-0 cu Bosnia-Herțegovina și 0-2 cu Finlanda) și s-a clasat pe locul 2 al seriei din Estonia, însă în turul de elită, deși a fost gazdă, a încheiat pe poziția a treia (0-2 cu Franța, 0-1 cu Scoția și 2-0 cu Slovacia). Armenia nu s-a înscris în preliminarii.

Dintre echipele care vor evolua în această lună în Polonia, cel mai bun parcurs în sezonul 2014-2015 l-a avut Norvegia: a trecut de prima fază grație unei clasări pe locul secund într-o grupă ale cărei meciuri s-au disputat în Insulele Feroe (1-0 cu Grecia, 4-0 cu Insulele Feroe și 0-2 cu Italia), apoi a câștigat o serie găzduită de Austria (3-2 cu Austria, 1-0 cu Danemarca și 1-1 cu Suedia) și s-a calificat în turneul final. În Islanda, deși au adunat patru puncte (2-2 cu Elveția, 0-2 cu Franța și 2-0 cu Irlanda), norvegiencele nu au reușit să depășească grupele.


PROGRAMUL GRUPEI 1:
Etapa 1 (joi, 15 septembrie 2016, ora 17:00, ora României)
Polonia – România, stadionul ”Amica” (Wronki)
Norvegia – Armenia, stadionul ”GOSiR” (Plewiska)

Etapa a 2-a (sâmbătă, 17 septembrie 2016, ora 17:00, ora României)
România – Armenia, stadionul ”Groclin Dyskobolia” (Grodzisk Wielkopolski)
Norvegia – Polonia, stadionul ”GOSiR” (Plewiska)

Etapa a 3-a (marți, 20 septembrie 2016, ora 15:00, ora României)
România – Norvegia, stadionul ”Groclin Dyskobolia” (Grodzisk Wielkopolski)
Armenia – Polonia, stadionul ”Amica” (Wronki)

SHARE: