Fostă componentă a echipei naționale de fotbal a României, multiplă campioană cu Olimpia Cluj, Corina Simona Olar, 32 de ani, a plecat în această iarnă în Ungaria, la Miskolc, după o scurtă perioadă petrecută la vicecampioana ASA Târgu Mureș. Corina a semnat în ianuarie cu gruparea de ligă secundă Diósgyőri VTK, o noutate în peisajul fotbalului feminin din Ungaria.

După doar un sezon în eșalonul secund, Diósgyőri VTK a reușit promovarea în prima ligă! Și nu oricum, ci cu maximum de puncte și cu o linie de clasament impresionantă: 22 de meciuri, 22 de victorii, golaveraj 182-4 și o zestre de 66 de puncte, la zece distanță de a doua clasată, Szent Mihály.

În multe partide din această primăvară, Corina Olar a fost chiar căpitanul echipei, antrenorul formației Diósgyőri VTK făcând în același timp echipa în jurul româncei.

Promovarea a fost sărbătorită pe stadionul din Miskolc, la meciul echipei de băieți a clubului Diósgyőri VTK. 4.000 de oameni le-au aclamat pe campioanele ligii secunde și au cântat împreună cu jucătoarele.

„E, într-adevăr, o promovare istorică pentru echipa de fete a clubului Diósgyőri VTK. Oamenii au salutat așa cum se cuvine performanța noastră. Avem o echipă tânără, eu sunt cea mai mare, cu jucătoare de 17, 18, 20 de ani! Pentru că mă simt bine aici, la Miskolc, pentru că lumea mă apreciază, am decis să mai rămân un sezon. I-am spus însă antrenorului echipei că dacă în vara viitoare nu cucerim titlul sau Cupa Ungariei, plec”, a declarat, pentru www.frf.ro, Corina Olar.
 

SHARE: