Jillian McVicker și Hannah Leinert nu sunt doar frumoase, ci și talentate. „Deosebit de talentate”, spun cei care le-au văzut evoluând în tricoul echipei de fotbal Olimpia Cluj, multipla campioană a României.

Jillian, portar, și Hannah, mijlocaș ofensiv, își vor vedea în sfârșit împlinit un vis, acela de a evolua în cea mai tare competiție intercluburi din lume, UEFA Women's Champions League. Olimpia Cluj va debuta marți, 22 august, în noul sezon al Ligii Campionilor. Formația pregătită de Marius Suller găzduiește Grupa a 2-a preliminară din care mai fac parte echipele Swansea City, Hibernian și Zhytlobud-2 Harkov. Primul adversar al Olimpiei va fi Zhytlobud-2.

Aflate de câteva săptămâni în România, Jillian McVicker (foto stânga) și Hannah Leinert (foto dreapta) au încercat să descopere, în puținul timp liber pe care l-au avut, cât mai multe lucruri despre fotbalul românesc, despre Cluj, dar și despre tradițiile de la noi din țară. Au mâncat mici și s-au fotografiat într-un lan de floarea soarelui, plantă pe care nu o mai văzuseră crescând în mediul său natural!

Jillian și Hannah au stat de vorbă preț de câteva minute cu www.frf.ro, răspunzând cu multă amabilitate câtorva întrebări.

 Care sunt impresiile tale despre România, acum că ești aici?
Jillian McVicker: România este o țară frumoasă! Am văzut câteva locuri uimitoare în jurul orașului Cluj, cum ar fi Lacul Tarnița, Salina Turda și Cheile Turzii. Mi-ar plăcea să continui explorarea și, cu siguranță, vreau să văd câteva castele! Istoria de aici este incredibilă. De asemenea, oamenii sunt foarte primitori și amabili.
Hannah Leinert: Clujul este un oraș minunat, plin de istorie. A fost extraordinar să pot experimenta o cultură diferită și să explorez orașul.

Ce știați despre România și despre fotbalul din țara noastră?
Jillian McVicker: Știam că Olimpia Cluj domină liga internă din România și că are succes de ceva timp. De asemenea, știam că fotbalul european se bazează pe tehnică și are o viteză mai mare de joc. Sunt încântată să-mi pot testa abilitățile și să învăț tot ce pot, aici, la Olimpia.
Hannah Leinert: Nu știam prea multe lucruri despre fotbalul românesc înainte de a veni să joc aici. După ce am cercetat bine, am aflat cum fotbalul românesc este dominant de Olimpia Cluj.

 Ce înseamnă pentru tine să poți evolua într-o competiție precum UEFA Women's Champions League?
Jillian McVicker: Acesta este un vis devenit realitate. Am visat să devin portar profesionist toată viața mea. Visul meu de a juca în Europa a apărut încă de la începutul carierei mele, atunci când eram mică. Să joci într-una din competițiile de top din lumea fotbalului, împotriva unei concurențe incredibile este uimitor. Sunt foarte recunoscătoare pentru această ocazie.
Hannah Leinert: Este o onoare uimitoare și vis devenit realitate să pot juca în Liga Campionilor, cu o concurență atât de mare și cu un fotbal de asemenea calitate. Sunt recunoscătoare pentru ocazia oferită de Olimpia Cluj și mă voi strădui să ajut echipa în orice situație.

 Care sunt primele tale impresii despre fotbalul românesc?
Jillian McVicker: Toată lumea este foarte rapidă, iar jucătorele pot face multe trucuri cu mingea. Îmi place cât de tehnice sunt fetele, pentru că mă ajută să devin o jucătoare mai bună în fiecare zi. Inteligența lor fotbalistică este ridicată, ceea ce îmi dă încredere în ele.
Hannah Leinert: Foarte tehnic, foarte ofensiv, viteza de joc este foarte bună. Jocul meu sa îmbunătățit din punct de vedere tehnic de când am venit în România!

 Ce îți place cel mai mult în România?
Jillian McVicker: Îmi plac foarte multe lucruri despre România, dar cel mai mult prefer să stau în jurul coechipierelor mele. Sunt fete care muncesc din greu și care sunt foarte dedicate, vor să își îmbunătățească permanent calitățile. Aceste amănunte mă ajută să devin o jucătoare mai bună și o persoană mai bună. Unele dintre cele mai bune persoane pe care le-am întâlnit joacă pentru Olimpia Cluj.
Hannah Leinert: M-am bucurat de petrecerea timpului alături de coechipiere și de antrenori, pentru că aici toată lumea este foarte prietenoasă! De asemenea, mâncarea e grozavă!

 Ce nu îți place?!
Jillian McVicker: Nu mă pot gândi la ceva ce nu-mi place. Pentru că lumea de aici este atât de primitoare, adaptarea mea nu a fost dificilă. Obișnuiesc să fac câte ceva, dar acum sunt foarte concentrată pe meciurile din Liga Campionilor. Am un sprijin incredibil din toată America.
Hannah Leinert: Nu pot spune că nu îmi place ceva. Totul este foarte diferit față de America. Am învățat aici să mă pot bucura de lucrurile mici!

 Care este mâncarea românească favorită?!
Jillian McVicker: Îmi place cât de multe arome descoperi în mâncarea de aici! Felul meu preferat este carnea de pui cu varza și legume! Trebuie să spun, totuși, micii sunt delicioși! Vreau să descopăr și alte minunății culinare!
Hannah Leinert: Micii sunt foarte delicioși!
 

SHARE: