Echipa Heniu Prundu Bârgăului e una dintre performerele începutului de an în fotbalul feminin din România. Gruparea bistrițeană s-a calificat luna trecută în sferturile de finală ale Cupei României după victoria surprinzătoare, de pe teren propriu, 2-0, cu mult mai experimentata Vasas Femina Odorhei.

În week-end-ul trecut, Heniu, formație pregătită de Călin Zvoboda, a mai furnizat o surpriză, de această dată în Superliga Națională. Heniu a trecut, în deplasare, scor 3-1, de CFR Timișoara, locul secund în Superligă, echipă îngenuncheată până acum doar de multipla campioană Olimpia Cluj. Golurile echipei din Prundu Bârgăului au fost reușite de Anastasia Toma, Roxana Dinescu și Claudia Chiper.

„Schimbarea la față” a echipei care contabilizase doar două succese în acest sezon al Superligii a fost explicată de Gicu Ruscău, președintele clubului Heniu Prundu Bârgăului. „Venirea celor trei jucătoare din Republica Moldova, toate fete de echipă națională, a contat enorm. Cele trei, Ana Zatujevscaia - portar, Dumitrița Prisăcari - fundaș central și Claudia Chiper - atacant, au adus un plus la echipă. Avem o relație foarte bună cu cei din Republica Moldova. Mergem în fiecare an acolo, vedem meciuri. Apoi pregătirea de iarnă a fost una făcută ca la carte. A fost o pregătire centralizată, aici, în zonă”, a povestit, pentru www.frf.ro, Gicu Ruscău.

Președintele de la Heniu spune că a avertizat adversarele din Superligă de schimbarea în bine a echipei imediat după succesul din Cupa României. „Am afirmat că mergem la Timișoara să învingem! Și așa a fost. Poate gazdele ne-au privit de sus, dar dincolo de asta fetele au jucat foarte organizat, cu dăruire. Am luat trei puncte foarte importante în economia luptei pentru evitarea retrogradării. Acesta e obiectivul nostru în acest sezon, evitarea retrogradării. Am mai spus, munca noastră, aici, la Heniu, e pe termen lung. Vrem să facem ceva frumos. Sper ca prestațiile echipei să aducă oamenii la stadion și fetele la fotbal! Am terminat și tribuna, avem condiții, iar duminică vrem să facem o sărbătoare din meciul de pe teren propriu cu Olimpia Cluj. Știm ce ne așteaptă! Am încredere în fetele nou-venite, care nu au teamă de adversar, au altă mentalitate”, a completat Gicu Ruscău, președintele echipei Heniu Prundu Bârgăului.

În urma succesului de la Timișoara, Heniu a urcat pe locul 7 în ierarhia Superligii Naționale, egalând la puncte, 9, echipa Fair Play București, învinsă în această rundă la Cluj.

SHARE: