La primul său sezon în Superliga Națională, echipa feminină de fotbal a CSȘ Târgoviște a încheiat pe un onorabil loc șapte.

Mihai Tătăranu (foto), antrenorul formației dâmbovițene, care e în același timp și „secund” la naționala U17 a României, spune că evoluțiile din campionatul trecut îi dau motive să fie optimist. Tătăranu spune că politica CSȘ Târgoviște, aceea de a crește fete pentru fotbalul deperformanță, rămâne neschimbată.

- Când demarați pregătirile pentru noul sezon?
- Ne-am propus să începem în jurul datei de 15 august. La noi e ceva mai greu, pentru că cele mai multe jucătoare sunt eleve de liceu. Trebuie să fim atenți la cele mai mici detalii, mai ales că Superliga se va întrerupe la începutul lunii septembrie, imediat după prima etapă.

- Cum caracterizați sezonul trecut?
- A fost primul an în Superligă. Mă așteptam la diferențe importante între Liga I și primul eșalon valoric al fotbalului feminin românesc. Am fost foarte mulțumit de prima parte a sezonului, când am adunat și cele mai multe puncte. În retur am strâns jumătate din punctele acumulate în tur, dar am folosit foarte multe junioare, acesta fiind principalul nostru obiectiv. Am vrut să vedem dacă ne descurcăm jucând doar cu cele mici! Și, sincer, mi-a plăcut foarte mult cum s-au descurcat, dar, ca să aduni puncte, trebuie să contezi și pe câteva jucătoare cu experiență.

Întăriri din Republica Moldova

- Ce va fi sezonul viitor?
- Cred că va fi mai greu decât anul trecut. Patru echipe vor lupta pentru evitarea retrogradării. Așa cum spuneam și mai devreme, ai nevoie de jucătoare cu experiență pentru a aduna puncte. Aștept în același timp o creștere în jocul junioarelor care au prins meciuri în sezonul trecut, care au mai adunat experiență inclusiv de la convocările la echipele naționale. Din iarnă, atunci când vor avea drept de joc, le voi da șansa să evolueze și fetelor născute în 2003, măcar o repriză. Trebuie să joace, trebuie să le acordăm încredere, altfel nu vor crește. Obiectivul pentru anul următor ar fi clasarea la final pe locul șase.

- Noutăți în lot?
- A plecat o jucătoare, e vorba despre Ana Maria Tomescu. Ea s-a întors la Real Craiova după un an petrecut la noi. Așteptăm la antrenamente, după reunire, un atacant din Republica Moldova. O fată născută în 2001, care a dat trei goluri în finala Cupei Moldovei. Am văzut meciul, mi-a plăcut jocul ei. Are o soră studentă la București și, după cum ne-au spus părinții, vrea și ea să vină la studii în România.

„Nu dăm salarii și nici prime”

- Veți avea aceeași politică, de încurajare a junioarelor?
- La CSȘ Târgoviște obiectivul rămâne același, creșterea junioarelor. Am mai spus, se putea mai bine anul trecut, dar am vrut să dăm șansa acestor copile, de a juca în Superligă. La Târgoviște, ca și Club Școlar, noi asigurăm fetelor strictul necesar, dar suficient pentru a face performanță. Nu dăm salarii sau prime. Fetele trebuie doar să muncească, să joace bine și vor câștiga și bani!

- Câte fete aveți la loturile naționale?
- La U19 sunt două, Maria Neacșu și Alexandra Sfiea. Maria a fost convocată chiar și la prima reprezentativă, pentru turneul de la Balaton. La naționala U17 avem patru jucătoare: Ștefania Burcea, Florentina Ionescu, Denisa Palanță și Ioana Ionescu. Mai sunt cele de la U15, două,trei jucătoare, de mare talent.
 

SHARE: