Tricolorii numără zilele rămase până la startul turneului final al Campionatului European de futsal din Slovenia, competiție care va debuta pe 30 ianuarie.

România face parte din Grupa C, alături de Portugalia și Ucraina. Prezent la toate cele trei ediții ale Campionatului European la care România s-a calificat până acum (2007 - Portugalia, 2012 - Croația) și 2014 (Belgia), Robert Lupu bifează primul său EURO și ca selecționer. Deși a jucat în preliminarii, Lupu a preferat să rămână doar antrenor, lăsându-i pe foștii săi coechipieri Mimi Stoica și Florin Matei să-și treacă în CV-uri al patrulea European.
Component al generației de pionierat al futsalului în țara noastră, Lupu a promis că naționala României va juca cel mai bun futsal al său în Slovenia. În câteva zile, selecționerul își va chema elevii în cantonament.

„Motivația fără antrenamente este zero

Pe o scară de la 1 la 10 cât de nerăbdător ești să înceapă EURO 2018?
Cred că în acest moment mă situez undeva la 8. Sunt ceva mai reținut pentru că echipa nu este încă pregătită. Motivat sunt, dar motivația fără antrenamente este zero!

Ce înseamnă să fii selecționer al României?
Am jucat la echipa națională încă de la începuturile sale. M-am bucurat și am suferit în tricoul echipei naționale aproape o viață de om. Faptul că acum sunt antrenorul primei reprezentative reprezintă ceva minunat, un dar, dar, în același timp, și o mare responsabilitate.

„Spania e favorită”

Ai visat vreodată că vei antrena naționala României?
Sincer, am visat! Am muncit pentru asta, iar rezultatele mele m-au adus în această postură. Am dovedit ca antrenor, chiar dacă sunt tânăr, că pot face această muncă. Am câștigat un campionat, o Cupă a României, două Supercupe, dar, cel mai important, am făcut două proiecte viabile, Autobergamo Deva și Informatica Timișoara. Atât la Deva, cât și la Timișoara am fost ajutat de foștii mei coechipieri, frații Cristi și Florin Matei, Vlad Iancu. Am reușit să ne luăm la trântă cu destinul și să dezvoltăm futsalul folosindu-ne de experiența noastră, de performanțele noastre, de numele nostre. Se pare că am reușit!

Cine e favorită la cucerirea titlului în Slovenia?
Spania e favorită. Și, veți vedea, ea va reuși să câștige un nou titlu european.

„L-aș vrea pe Ricardinho”

Ce jucător din futsalul mondial ți-ai dori să antrenezi la naționala României?
Aș vrea să-l am, fie doar și pe durata Campionatului European din Slovenia, pe portughezul Ricardinho!

Tot pe o scară de la 1 la 10, cât de optimist ești în privința Campionatului European din Slovenia?
Sunt foarte optimist, poate cel mai optimist! Poate afirmația mea va stârni zâmbete, dar cât am fost jucător nu aveam altceva decât să bat Spania, Portugalia sau Italia! Nu am reușit, din păcate, dar cred că voi avea mai mult succes ca antrenor.

Program EURO - toate meciurile se desfășoară la „Arena Stožice” din Ljubljana (ora este cea locală)

Grupa A
30 ianuarie 2018, ora 18:00
Slovenia - Serbia
1 februarie 2018, ora 20:45
Serbia - Italia
3 februarie 2018, ora 20:45
Italia - Slovenia

Grupa B
30 ianuarie 2018, ora 20:45
Rusia - Polonia
1 februarie 2018, ora 18:00
Polonia - Kazakhstan
3 februarie 2018, ora 18:00
Kazakhstan - Rusia

Grupa C
31 ianuarie 2018, ora 18:00
Portugalia - România
2 februarie 2018, ora 20:45
România - Ucraina
4 februarie 2018, ora 18:00
Ucraina - Portugalia

Grupa D
31 ianuarie 2018, ora 20:45
Spania - Franța
2 februarie 2018, ora 18:00
Franța - Azerbaijan
4 februarie 2018, ora 20:45
Azerbaijan- Spania

Sferturi de finală
5 februarie 2018, ora 18:00 sau 21:00
„Sfert 1”
Învingăoarea Grupa A - Locul 2 Grupa B
„Sfert 2”
5 February 2018, ora 18:00 saur 21:00
Locul 2 Grupa A - Învingătoare Grupa B
„Sfert 3”
6 februarie 2018, ora 18:00 sau 21:00
Învingătoare Grupa C - Locul 2 Grupa D
„Sfert 4”
6 februarie 2018, ora 18:00 sau 21:00
Locul 2 Grupa C - Învingătoare Grupa D

Semifinale
8 februarie 2018, ora 18:00 sau 21:00
Învingătoare „Sfert 1” - Învingătoare „Sfert 3”
8 februarie 2018, ora 18:00 sau 21:00
Învingătoare „Sfert 2” - Învingătoare „Sfert 4”

Finala mică, locurile 3-4
10 februarie 2018, ora 18:00
Învinsele din semifinale

Finala mare
10 februarie 2018, ora 20:45
Învingătoarele din semifinale

 

SHARE: