Naționala de futsal a României a remizat, scor 2-2 (0-2), în prima partidă a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de futsal de anul viitor din Slovenia. Deznodământul dublei confruntări dintre Georgia și România va fi aflat în partida retur. Manșa secundă a barajului cu Georgia e programată pe 26 septembrie la „Palatul Sporturilor” din Tbilisi.

Partida de la Deva a fost una dramatică. Georgia s-a dovedit a fi un adversar extrem de ambițios, care s-a bătut pentru fiecare minge și s-a agățat de orice pentru a scoate un rezultat cât mai strâns.

Debutant în naționala României, Sávio Valadares, jucătorul de la Informatica Timișoara, a fost cel care a salvat echipa României, prin cele două goluri marcate.

Robert Lupu, selecționerul naționalei României, a programat în dimineața partidei o ședință de antrenament, la care principala preocupare a jucătorilor a fost aceea de a-și păstra optimismul înaintea dificilei confruntări cu Georgia.

Jucătorii georgieni și-au adus de acasă o icoană de argint care îl înfățișa pe Sfântul Gheorghe, icoană la care s-au rugat înaintea partidei în vestiar! La meci a ținut să asiste și Levan Kobiașvili, fostul mare internațional georgian, acum președinte al Federației Georgiene de Fotbal. În vârstă de 40 de ani, Kobiașvili a evoluat la echipele Gorda Rustavi, Dinamo Tbilisi, Alania Vladikavkaz, Freiburg, Schalke 04 și Hertha Berlin. 

Georgia are și ea în lot câțiva jucători naturalizați, brazilienii Mateus Da Silva Ronald și Silva Santos Rodrigo Andrei.

România a început partida cu Iancu în poartă, frații Cristi și Florin Matei, Florin Ignat și debutantul Sávio Valadares, brazilianul de la Informatica Timișoara, naturalizat în această toamnă.

Asatiani Avtandyl, antrenorul Georgiei, a început cu Tomike Buka (portar), Șota Tofuria, Mateus Da Silva Ronald „Roninho”, Nikoloz Kurdanidze și Silva Santos Rodrigo Andrei.

Arbitri confruntării: Eduardo Coelho, Nuno Bagalho, Ruben Guerrero (toți din Portugalia).

Naționala noastră a început foarte bine partida, trecându-și în cont prima ocazie de gol după doar 20 de secunde, prin Florin Matei. Disciplinați, oaspeții au reușit să-i țină pe tricolori departe de poarta apărată de Tomike Buka. La prima ocazie la poarta noastră, Georgia a reușit să dechidă scorul, prin Nikoloz Kurtanidze.

România a continuat să aibă inițiativa, dar fără să-și creeze ocazii mari de gol. Cei care au înscris au fost tot oaspeții, prin Murtaz Kakabadze, care a reluat în plasă o minge grea respinsă de Vlad Iancu.
În finalul primei părți, arbitrii au trecut cu vederea un fault al oaspeților, care ar fi fost al șaselea.

La reluare, naționala noastră a părut altă echipă. Trupa lui Robert Lupu a părut altă echipă! Sávio Valadares, care a vrut să impresioneze la debutul său sub tricolor, a reușit o dublă, într-o perioadă a jocului dominată de România, care mai putea înscrie de cel puțin trei ori, dar portarul Buka a făcut minuni în poarta Georgiei, scoțând incredibil șuturile expediate de Felipe Oliveira, Paulo Ferreira și Florin Ignat. În poarta noastră, Vlad Iancu a avut și el câteva parade de mare efect.

Cu un minut și 11 secunde înainte de final, Florin Matei putea aduce victoria României, dar șutul său, după o combinație superbă cu Felipe Oliveira, a trecut pe lângă poartă. Buka a mai avut o intervenție fantastică la șutul lui Emil Răducu, din lovitură liberă.

Finalul a fost unul incendiar! Vlad Iancu a avut o intervenție salutară la acțiunea lui Roninho, cu prețul unei accidentări.

Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, returul de la Tbilisi, decisiv pentru calificarea la EURO anunțându-se unul infernal pentru tricolori, care u însă valoarea necesară calificării la turneul final de anul viitor din Slovenia.

Iată lotul României pentru barajul cu Georgia:
Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Toniță (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) - portari;
Robert Lupu, Sávio Valadares, Felipe Oliveira (toți trei de la Informatica Timișoara), László Szőcs (FK Odorheiu Secuiesc), Mimi Stoica, Alpar Csoma, Adrian Pânzaru, Florin Ignat, Robert Matei, Cristi Matei, Paulo Ferreira (toți de la Autobergamo Deva) și Emil Andrei Răducu (Luxol St Andrews - Malta)

3 prezențe la turneul final de Campionat European are în palmares naționala de futsal a României: 2007, 2012, 2014
 

SHARE: