În perioada 24-31 mai s-a desfășurat procesul de acreditare la partida dintre România și Finlanda, programată pe 5 iulie pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, cu începere de la ora 20:30.

Lista jurnaliștilor acreditați pentru meciul de la Ploiești este disponibilă mai jos:

ACREDITĂRI ROMÂNIA – FINLANDA

Remiterea acreditărilor și vestelor foto se va realiza după următorul program:

Luni, 4 iunie:
- La Mogoșoaia, între orele 9:45-10:30, înaintea activitații de presă a echipei naționale
- La stadionul “Ilie Oană” din Ploiești (sala de conferințe), între orele 12:00-14:00

Acreditările și vestele foto se vor ridica DOAR PERSONAL, în baza legitimației de serviciu, vizată pe anul în curs. Un jurnalist/fotoreporter va putea ridica și acreditarea/acreditările colegului/colegilor DIN ACEEAȘI REDACȚIE.

Restituirea vestelor foto, care vor fi înmânate DOAR în schimbul legitimației de presă vizată pe anul în curs A FIECĂRUI SOLICITANT, se va face la 10 minute după încheierea meciului de pe stadionul ”Ilie Oană”.

Pe această cale îi rugăm pe reprezentanții mass-media care vor participa la acțiunile oficiale dinaintea partidei România și Finlanda să aibă la ei legitimația de serviciu. Accesul acestora în stadion se va face începând cu ora 17:00.

Activitățile de presă premergătoare partidei România - Finlanda

Luni, 4 iunie - Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia

- ora 10:30 – conferință de presă Cosmin Contra și un jucător
- ora 11:00 – antrenament deschis presei în primele 15 minute

Luni, 4 iunie - Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești

- ora 17:30 - conferința de presă a selecționerul Finlandei, Markku Kanerva, și a unui jucător
- ora 18:00 - antrenament deschis presei în primele 15 minute

SHARE: