Echipa națională a României a pierdut în Rusia cu 1-0, în ultima partidă din 2016. Cu o formulă de echipă schimbată mult față de meciul cu Polonia, 8 modificări făcute în primul 11, și în fața a peste 30.000 de spectatori, tricolorii au început timid meciul de la Groznîi. Rușii s-au aruncat în atac încă din primele minute, dar defensiva noastră a rezistat. Samedov și Semenov au fost cei care au avut primele șanse de gol.

După primul sfert de oră, băieții noștri au echilibrat balanța, reușind să stăpânească centrul terenului și să pună presiune pe apărarea gazdelor. Mai întâi șutul lui Grozav a fost blocat de un adversar, apoi Enache a trimis alături din colțul careului. Puteam deschide scorul în minutul 28, când Florin Andone i-a trimis perfect în fața porții lui Rotariu, care însă a reluat peste poartă dintr-o poziție foarte bună. Până la pauză, Latovlevici și-a încercat și el norocul de la distanță, fără probleme pentru Akinfeev, iar Samedov a trimis puțin alături din lovitură liberă de la 20 de metri.

Repriza secundă a început cu Rusia în ofensivă, însă tricolorii au revenit repede la cârma jocului. Elevii lui Christoph Daum au pasat bine, dar au ajuns greu la poarta gazdelor. Rușii au mai încercat de câteva ori șutul de la distanță, însă Pantilimon nu a avut nici o emoție. La poarta cealaltă, Andone a alergat mult, luptându-se pentru fiecare balon cu fundașii adverși, iar insistența sa putea da roade în minutul 71. Răzvan Marin a trimis și el de la distanță, dar tot fără noroc. Au marcat, însă, rușii, prin Ozdoev, în minutele de prelungiri la o fază confuză în defensiva noastră și, astfel, tricolorii au pierdut partida amicală de la Groznîi, ultimul meci al lor în 2016.

Pe finalul partidei, Dragoș Nedelcu și Bogdan Țîru au debutat la prima reprezentativă.

LIVE TEXT

▪ Min. 90+3 - Finalul meciului
⚽ Min. 90+3 
GOL! 1-0 pentru Rusia! Ozdoev a marcat din apropiere după ce Pantilimon respinsese un șut al unui adversar
⬇⬆ Min. 90+1 
- Schimbare în formația României, Dragoș Nedelcu debutează și el în echipa națională, după ce i-a luat locul lui Bogdan Stancu. 
⬇⬆ Min. 90 
- Înlocuire în echipa noastră, Bogdan Țîru l-a înlocuit pe Dragoș Grigore. Fundașul celor de la Viitorul debutează astfel în prima reprezentativă a României.
⬇⬆ Min. 83 
- Schimbare în ambele echipe! La noi a ieșit Grozav și a intrat Adi Popa, iar în echipa Rusiei Novoseltsev i-a luat locul lui Kudryashov
▪ 
Min. 82 - Răzvan Marin a șutat de la 20 de metri, însă mingea s-a dus alături
⬇⬆ Min. 68 
Înlocuire în echipa Rusiei: Erokhin i-a luat locul lui Mogilevets 
⬇⬆ Min. 66 
Prima schimbare în echipa noastră: a ieșit Latovlevici și a intrat Steliano Filip
⚪ 
Min. 65 - Pantilimon intervine bine în fața lui Kokorin, profitând de preluarea greșită a rusului
⬇⬆ Min. 61 
A doua înlocuire la gazde: Poloz a intrat în locul lui Miranchuk
▪ 
Min. 59 - Glushakov a trimis pe lângă poartă de la 25 de metri
▪ 
Min. 53 - Săpunaru a intervenit excelent în fața porții
⬇⬆ Min. 46 - Schimbare în echipa Rusiei: a ieșit Zhirkov și a intrat Ozdoev
⚫ Min. 46 - A început repriza secundă
⚫ 
Min. 45+1 - Finalul primei reprize
⚫ 
Min. 43 - Samedov a trimis puțin pe lângă din lovitură liberă de la 20 de metri 
⚫ 
Min. 41 - Șutul lui Latovlevici de la 30 de metri trece pe lângă poarta lui Akinfeev
⚫ 
Min. 28 - Cea mai mare ocazie de până acum: Andone a trimis pe jos, în fața porții, dar Rotariu a reluat peste poartă din poziție ideală 
⚫ 
Min. 24 - Enache a șutat peste poartă din colțul careului
⚫ 
Min. 19 - Semenov a reluat cu capul pe lângă poarta noastră
⚫ 
Min. 16 - Șutul lui Grozav din marginea careului este blocat de un adversar
⚫ 
Min. 15 - Semenov a trimis alături după o lovitură de colț
⚫ 
Min. 14 - Samedov șutează din unghi, dar Pantilimon respinge în corner
⚫ 
Min. 10 - Gazdele încep mai bine meciul, dar defensiva noastră rezistă
⚫ Min. 1 - Rusia are lovitura de start

RUSIA
1. Akinfeev (cpt.) - 4. Semenov, 14. Kutepov, 13. Kudryashov (25. Novoseltsev, 83) - 19. Samedov, 22. Mogilevets (21. Erokhin, 68), 11. Zobnin, 8. Glushakov, 18. Zhirkov (27. Ozdoev, 46) - 15. Miranchuk (7. Poloz, 61)- 9. Kokorin.
Rezerve: 12. Belenov, 16. Kritsyuk, 3. Shishkin, 5. Vasin, 6. Dzhikiia, 7. Poloz, 10. Gazinski, 20. Panchenko, 23. D. Kombarov
Antrenor: Stanislav Cherchesov

ROMÂNIA
1. Pantilimon - 20. G. Enache, 22. Săpunaru, 21. Dr. Grigore (cpt.) (6. Țîru, 90), 14. Latovlevici (3. St. Filip, 66) - 18. Prepeliță, 15. R. Marin - 11. Rotariu, 19. B. Stancu (4. Nedelcu, 90+1), 7. Grozav (8. Ad. Popa, 83) - 9. Fl. Andone
Rezerve: 12. Cojocaru, 16. S. Lung, 4. Nedelcu, 8. Ad. Popa, 13. Toșca, 17. Bicfalvi
Antrenor: Christoph Daum

UPDATE 14:30 / Akhmat Arena este gata pentru meciul Rusia - România! Partida va începe la ora 18:00 și va fi televizată de DolceSport1. De asemenea, meciul va fi în direct și pe Arena Fanilor.

Marți, 15 noiembrie, de la ora 18:00, la Groznîi, reprezentativa României întâlnește Rusia într-un meci amical. Este ultima partidă a selecționatei noastre din 2016. Meciul va fi televizat de DolceSport 1 și va fi transmis live streaming pe site-ul www.arenafanilor.ro.

Întâlnirea va fi condusă la centru de Aleksei Kulbakov din Belarus, care va fi ajutat de asistenții: Dmitri Juk și Oleg Maslianko, ambii tot din Belarus.

Pentru această partidă, selecționerul Christoph Daum are la dispoziție un lot format din 19 jucători. Aceștia și-au ales numerele de pe tricou:

SHARE: