Internaționalul român a primit cele mai multe voturi pe site-ul UEFA.com și a fost desemnat de forul continental ”Jucătorul săptămânii” în Europa League.

Ziua de joi a programat manșa tur a optimilor de finală ale UEFA Europa League. Cei doi români de la Anderlecht, Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu, au fost titulari pentru echipa lor în deplasarea din Cipru, de la Nicosia.

Formația belgiană a învins-o pe APOEL cu 1-0 datorită golului marcat de Stanciu chiar din pasa conaționalului său. Evoluția mijlocașului român l-a propulsat pe lista nominalizaților la titlul de ”Jucătorul săptămânii” în Europa League.

El a reușit să adune 37 la sută dintre voturile utilizatorilor pe site-ul UEFA.com, depășindu-i pe Ruslan Malinovskiy (Genk, 25%), Henrikh Mkhitaryan (Man. United, 23%) și Rasmis Falk (FC Copenhaga, 15%).

Rezultatele din optimile UEFA Europa League:
FC Copenhaga - Ajax 2-1
Rostov - Man. United 1-1
APOEL - Anderlecht 0-1
Gent - Genk 2-5
Olympiacos - Beșiktaș 1-1
Lyon - Roma 4-2
Schalke - Monchengladbach 1-1
Celta - Krasnodar 2-1 

SHARE: