De când pentru o victorie se acordă trei puncte, echipa națională a României s-a calificat de fiecare dată în turneele finale atunci când a început preliminariile cu o remiză și un succes. În primele două meciuri pe care le-a disputat în campania de calificare în Cupa Mondială – Rusia 2018, tricolorii au bifat un rezultat de egalitate (1-1 cu Muntenegru, la Cluj-Napoca) și o victorie (5-0 cu Armenia, la Erevan).

Până la actualele preliminarii, de trei ori s-a întâmplat ca România să acumuleze patru puncte în primele două partide.

Cum a început România preliminariile în care pentru o victorie s-au acordat trei puncte

Preliminariile CE 1996: România – Azerbaidjan 3-0, Franța – România 0-0 / 4 puncte
România a terminat pe locul 1 și s-a calificat în turneul final.

Preliminariile CM 1998: România – Lituania 3-0, Islanda – România 0-4 / 6 puncte
România a terminat pe locul 1 și s-a calificat în turneul final.

Preliminariile CE 2000: România – Liechtenstein 7-0, Portugalia – România 0-1 / 6 puncte
România a terminat pe locul 1 și s-a calificat în turneul final.

Preliminariile CM 2002: România – Lituania 1-0, Italia – România 3-0 / 3 puncte
România a terminat pe locul 2 și s-a calificat în play-off.

Preliminariile CE 2004: Bosnia-Herțegovina – România 0-3, România – Norvegia 0-1 / 3 puncte
România a terminat pe locul 3.

Preliminariile CM 2006: România – Finlanda 2-1, România – Macedonia 2-1 / 6 puncte
România a terminat pe locul 3.

Preliminariile CE 2008: România – Bulgaria 2-2, Albania – România 0-2 / 4 puncte
România a terminat pe locul 1 și s-a calificat în turneul final.

Preliminariile CM 2010: România – Lituania 0-3, Insulele Feroe – România 0-1 / 3 puncte
România a terminat pe locul 5.

Preliminariile CE 2012: România – Albania 1-1, Belarus – România 0-0 / 2 puncte
România a terminat pe locul 3.

Preliminariile CM 2014: Estonia – România 0-2, România – Andorra 4-0 / 6 puncte
România a terminat pe locul 2 și s-a calificat în play-off.

Preliminariile CE 2016: Grecia – România 0-1, România – Ungaria 1-1 / 4 puncte
România a terminat pe locul 2 și s-a calificat în turneul final.

Preliminariile CM 2018: România – Muntenegru 1-1, Armenia – România 0-5 / 4 puncte

SHARE: