Miercuri, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, jucătorii echipei naționale au avut programat ultimul antrenament înaintea jocului cu Kazahstan, de la Ploiești.

Cosmin Contra a pus la punct detaliile tactice pentru penultimul joc din preliminariile Campionatului Mondial - Rusia 2018, programat joi, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Înaintea ședinței de pregătire, selecționerul a participat alături de Vlad Chiricheș la conferința de presă.

„Am găsit un grup foarte bun, o atmosferă bună la lot. Nu pot schimba multe în trei zile de antrenament, dar se va vedea o altă atitudine, trebuie să luptăm pentru fiecare minge și să arătăm că acest grup poate avea un viitor extraordinar”, a declarat Cosmin Contra.

„Este important să avem susținerea publicului, îmi doresc să vină în număr cât mai mare”, a spus Chiricheș.

După jocul cu Kazahstan, tricolorii vor disputa duminică, de la ora 19:00, ultimul joc din preliminarii, la Copenhaga, contra Danemarcei. 

Lotul complet pentru cele două jocuri este următorul:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 46/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 9/0), Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 49/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 28/0), Mihai Bălașa (FCSB, 0/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 2/0)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 37/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 27/1), Răzvan Marin (Standard, 8/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 16/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 30/4), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 3/1), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 15/3), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 4/2), Alexandru Ioniță (Astra, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0)

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 17/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 18/5), George Țucudean (FC Viitorul, 0/0)

Grupa E: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia, Kazahstan

► 4 septembrie 2016: Danemarca - Armenia 1-0 (Eriksen 17), Kazahstan - Polonia 2-2 (Khizhnichenko 51, 58 / Kapustka 9, Lewandowski 35-pen.), România - Muntenegru 1-1 (Popa 85 / Jovetić 87)
► 8 octombrie 2016: Armenia - România 0-5 (Stancu 4-pen., Popa 10, Marin 12, Stanciu 29, Chipciu 60), Muntenegru - Kazahstan 5-0 (Tomašević 24, N. Vukčević 59, Jovetić 64, Bećiraj 73, Savić 78), Polonia - Danemarca 3-2 (Lewandowski 20, 36-pen., 48 / Glik 49-autogol, Y. Poulsen 69)

► 11 octombrie 2016: Kazahstan - România 0-0Danemarca - Muntenegru 0-1 (Bećiraj 32), Polonia - Armenia 2-1 (Mkoyan 48-autogol, Lewandowski 90+5 / Pizzelli 50)
► 11 noiembrie 2016: Armenia - Muntenegru 3-2 (A. Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojašević 36, Jovetić 38), Danemarca - Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36, 90+2, Ankersen 78/ Suyumbayev 17), România - Polonia 0-3 (Grosicki 11, Lewandowski 83, 90+1-pen.)
► 26 martie 2017: Armenia - Kazahstan 2-0 (Mkhitaryan 73, Özbiliz 75), Muntenegru - Polonia 1-2 (Mugoša 63 / Lewandowski 40, Piszczek 82), România - Danemarca 0-0
► 10 iunie 2017: Kazahstan - Danemarca 1-3 (Kuat 76 / N. Jørgensen 27, Eriksen 51-pen., Dolberg 81), Muntenegru - Armenia 4-1 (Bećiraj 2, Jovetić 28, 54, 82 / Koryan 89), Polonia - România 3-1 (Lewandowski 29-pen., 57, 62-pen. / Stancu 77)
► 1 septembrie 2017: Kazahstan - Muntenegru 0-3 (Vešović 31, Bećiraj 53, Simić 63), Danemarca - Polonia 4-0 (Delaney 16, Cornelius 42, N. Jørgensen 59, Eriksen 80), România - Armenia 1-0 (Maxim 90+1)
► 4 septembrie 2017: Armenia - Danemarca 1-4 (Koryan 6 / Delaney 17, 82, 90+3, Eriksen 29), Muntenegru - România 1-0 (Jovetić 75), Polonia - Kazahstan 3-0 (Milik 11, Glik 74, Lewandowski 86-pen.)
► 5 octombrie 2017: Armenia - Polonia (ora 19:00), Muntenegru - Danemarca, România - Kazahstan (ora 21:45)
► 8 octombrie 2017: Danemarca - România, Kazahstan - Armenia, Polonia - Muntenegru (ora 19:00)

Polonia 8 6 1 1 18-11 19
Danemarca 8 5 1 2 18-7 16
Muntenegru 8 5 1 2 18-7 16
ROMÂNIA 8 2 3 3 8-8 9
Armenia 8 2 0 6 8-19 6
Kazahstan 8 0 2 6 4-22 2
SHARE: