De la 1 iulie, cea mai nouă naţională de juniori a României este cea a fotbaliştilor născuţi în 2001 sau mai mici, cunoscută sub titulatura de Under 16. Noul selecţioner al acestei echipe este Sorin Colceag (44 de ani), aflat la prima experienţă ca antrenor al unei echipe naţionale de juniori.

Posesor al Licenţei UEFA A, Colceag a debutat ca antrenor principal în 2013, la gruparea ilfoveană CS Popeşti-Leordeni. Din vara anului 2014, timp de câteva luni, a fost antrenor secund la Universitatea Cluj, iar din pauza de iarnă a sezonului 2014-2015 a preluat banca tehnică a echipei bucureştene Metaloglobus, unde a activat până la numirea în funcţia de selecţioner al lotului sub 16 ani al României.

Trial la Tărlungeni şi amicale cu Anglia, Muntenegru şi Italia

Noul antrenor principal al naţionalei U16 şi-a început activitatea la lot, prima acţiune oficială fiind un trial programat la începutul lunii august, la Tărlungeni. Pe 24 şi 26 august, "tricolorii" vor disputa o dublă întâlnire cu naţionala similară a Angliei, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

În luna septembrie, în perioada 20-24 septembrie, naţionala Under 16 va disputa o nouă dublă întâlnire în Muntenegru, cu echipa ţării gazdă. Deocamdată, pentru anul viitor figurează o singură acţiune oficială, contra Italiei, în intervalul 14-17 februarie.

Juniorii de peste hotare se află în vederile noului selecţioner

Sorin Colceag este conştient că jucătorii pe care îi va avea la dispoziţie se află într-un moment important al carierei, în care au nevoie de cineva care să îi ajute să dezvolte individual, dar şi să îi educe în spiritul de echipă.

"Obiectivul meu este să găsesc cei mai buni copii la acest nivel de vârstă şi să îi pregătesc cât mai bine pentru ce va urma. Mă interesează să îi ajut să îşi dezvolte atât abilităţile individuale, cât şi jocul în echipă. Sunt la vârsta la care au foarte mult de învăţat, au nevoie de cineva care să îi ghideze, să îi ajute să îşi remedieze punctele slabe şi să îşi dezvolte punctele forte", a declarat Sorin Colceag pentru site-ul FRF.ro.

Noul selecţioner îi are în vedere pe cei mai valoroşi jucători atât din ţară, cât şi de peste hotare.

"Selecţia va fi una deschisă tuturor, nu doar celor din ţară. Am o listă de jucători descoperiţi de către colegii din Departamentul Scouting în cadrul acţiunilor organizate peste hotare. În plus, avem o serie de jucători născuţi în 2002 care evoluează deja la categorii superioare de vârstă şi au o bună calitate", a adăugat Colceag.

SHARE: