Reprezentativa Under 17 a României a fost învinsă greu de liderul grupei de calificare la Campionatul European, după ce tricolorii au ratat o lovitură de la 11 metri și după ce echipa noastră a rămas în zece.

Naționala pregătită de Aurel Țicleanu, Mihai Ianovschi jr. și Adrian Văsâi a disputat miercuri ultima partidă de la Turul de Elită. În meciul jucat la Ullo, în Ungaria, tricolorii au întâlnit selecționata care conducea grupa de calificare și care a și câștigat-o.

Juniorii români au început mult mai curajos partida decât au făcut-o în primele două confruntări, 1-5 cu Israel și 0-2 cu gazda Ungaria. Și puteau marca de două ori în prima parte. Mai întâi, Marrone a luat la țintă „transversala”, în minutul 7, iar în finalul reprizei, căpitanul Albu a trimis și el tot în „transversală” dintr-o lovitură de la 11 metri.

Meciul a fost decis în partea secundă, după ce Marrone a primit al doilea „galben” (minutul 48) și a fost eliminat. Slovenia a deschis scorul în minutul 53 prin Svetlin, România a egalat în zece oameni prin Nițu, în minutul 69, dar liderul grupei a reușit să obțină victoria cu trei minute înainte de final, prin același Svetlin.

Rezultatele grupei de calificare: Ungaria - Slovenia 1-1, Israel - România 5-1, Ungaria - România 2-0, Slovenia - Israel 3-0, Ungaria - Israel 0-1, România - Slovenia 1-2.

Clasamentul grupei: 1. Slovenia 7p (6-2), 2. Israel 6p (6-4), 3. Ungaria 4p (3-2), 4. România 0p (2-9)

România: 12. Ludoșan - 13. Rus, 3. Boloca, 5. Marin, 18. Cohan - 8. Albu-cpt. (14. Mărginean, 80+2), 16. Vlad - 17. Stan (7. Nițu, 55'), 19. Enache, 20. Marrone - 10. Markovic (9. Toma, 60'). Selecționer: Aurel Țicleanu

Rezerve: 1. Șerban - 2. Georgescu, 6. Negrean, 11. Dumitru, 15. Chiorean

Slovenia: 1. Gril - 2. Matko, 4. Burin, 16. Kocar, 17. Mutavcic - 10. Svetlin, 6. Maher, 8. Urbancic - 11. Simic (18. Koritnik, 80'), 9. Prelec, 7. Pecar (3. Spanring, 80+2). Selecționer: Agron Salja

Rezerve: 12. Jurca - 5. Makovec, 13. Pucihar, 14. Marc, 15. Freser, 19. Kukovec, 20. Repas 

SHARE: