România găzduiește, în perioada 25-30 octombrie, meciurile grupei a şasea de calificare, din care mai fac parte Austria, Anglia şi Azerbaijan, toate meciurile României fiind programate pe terenul de iarbă al Centrului Naţional de Fotbal Buftea.

Prima partidă a tricolorilor Under 17 a fost programată astăzi, de la ora 15:00, în fața selecționatei similare a Austriei. Elevii lui Gabriel Manolache au început bine meciul și, după două șanse de gol irosite, au reușit să deschidă scorul. Iulian Ilie a înscris din apropiere, după un șut respins în față de portarul advers. Oaspeții au revenit până la pauză, reușind să egaleze în minutul 33, prin Martin Krienzer.

Partea a doua a jocului a debutat prost pentru băieții noștri. Căpitanul Antonio Manolache a trimis balonul în propria poartă, iar austriecii au trecut în avantaj. Elevii lui Gabriel Manolache au încercat să revină în joc, dar Sefer și Politic nu l-au putut învinge pe portarul advers și partida s-a încheiat cu victoria austriecilor.

Meciul a fost transmis live video pe canalul de Youtube al Federației Române de Fotbal, la fel cum se va întâmpla și cu celelalte două jocuri pe care România le mai are de disputat în grupa 6 de calificare: cu Anglia și cu Azerbaidjan.

Echipele de start:
România: 1. Cristea - 2. Sabangeanu, 3. Ţieranu, 5. Manolache (cpt.), 6. Casian (15. Screciu, 41) - 8. R. Chiriac, 4. Farcaş, 10. Sefer, 11. Tucaliuc (16. Politic, 67) - 18. Onişa (7. Gologan, 55), 9. I. Ilie.
Rezerve: 12. Axinte - 13. Scarlat, 14. Jurj, 17. Chera
Antrenor: Gabriel Manolache

Austria: 1. Antosch - 16. Sulzbacher, 20. Markl, 4. Wallquist, 2. Leskosek - 11. Aganovici (17. Muhr, 80), 6. Demaku, 11. Schmid, 18. Wunsch - 9. Krienzer (19. Weyermayr, 80+2), 7. Ballo (14. Schuster, 72).
Rezerve: 21. Jenciragic, 5. Gobara, 8. Buchta, 15. Klarer
Antrenor: Herman Stadler

LIVE TEXT

Min. 80+3 - Finalul partidei
Min. 80+2 - Ultima schimbare la oaspeți: Weyermayr l-a înlocuit pe Krienzer
Min. 80 - A doua înlocuire la Austria: Aganovici i-a lăsat locul lui Muhr
Min. 75 - Politic a trimis bine cu capul la colțul scurt, însă Antosch a respins în corner
Min. 72 - Prima modificare în echipa Austriei: Schuster l-a înlocuit pe Ballo
Min. 70 - Sefer a executat bine o lovitură liberă, dar mingea a trecut puțin alături
Min. 67 - Ultima schimbare în echipa României: a ieșit Tucaliuc și a intrat Politic
Min. 61 - Iulian Ilie a scăpat singur cu Antosch, însă portarul austriac a reușit să respingă în corner
Min. 55 - A doua înlocuire în echipa noastră: Gologan i-a luat locul lui Onișa
Min. 42 - 1-2! Austria a preluat conducerea după autogolul lui Manolache
Min. 41 - Schimbare în echipa României: a ieșit Casian și a intrat Screciu

Min. 40 - Finalul primei reprize
Min. 33 - 1-1! Austria a reușit să egaleze prin Martin Krienzer, care a înscris la colțul lung cu un șut din interiorul careului
Min. 20 - 1-0! GOOOL! A marcat pentru România Iulian Ilie! Atacantul nostru a trimis în plasă mingea respinsă de Antosch la șutul lui Onișa
Min. 19
- Cristea reține fără emoții șutul lui Aganovici
Min. 17 - Sefer își încearcă și el noroc, dar portarul advers se opune din nou
Min. 16 - Iulian Ilie șutează bine de la marginea careului, dar portarul austriac respinge
Min. 10 - Onișa a trimis de la 20 de metri, dar Antosch a reținut
Min. 6 - România are prima șansă de gol, dar Iulian Ilie nu ajunge la o minge trimisă de Manolache
Min. 1 - A început partida

Programul integral al grupei a şasea:

Marți, 25 octombrie 2016
România – Austria, ora 15:00, Centrul Național de Fotbal Buftea
Anglia – Azerbaidjan, ora 19:00, Centrul Național de Fotbal Buftea

Joi, 27 octombrie 2016
Anglia – România, ora 15:00, Centrul Național de Fotbal Buftea
Austria – Azerbaidjan, ora 19:00, Centrul Național de Fotbal Buftea

Duminică, 30 octombrie 2016
Azerbaidjan – România, ora 15:00, Centrul Național de Fotbal Buftea
Austria – Anglia, ora 15:00, stadionul "Anghel Iordănescu", Voluntari

Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 și cele mai bune cinci dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în cele 13 grupe din prima fază se vor califica în ultima fază (turul de elită). Clasamentul reprezentativelor de pe poziția a treia va fi întocmit pe baza rezultatelor pe care aceste echipe le vor obține cu formațiile de pe locurile 1 și 2.

Lotul final de 18 jucători cuprinde patru jucători care evoluează peste hotare. Este vorba de Ricardo Farcaş (Ajax), Mihael Onişa (Virtus Entella), Alexandru Gologan (Getafe) şi Dennis Politic (Bolton), toţi patru fiind mijlocaşi.

Iată componenţa lotului:

► Andrei David Cristea - 09.01.2000 - Gaz Metan Mediaş
► Teodor Axinte - 02.02.2000 - CSM Poli Iaşi

► Alexandru Sabangeanu - 12.10.2000 - FC Viitorul
► Antonio Manolache - 30.01.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Darius Constantin Țieranu - 16.05.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Călin Radu Jurj - 03.08.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Carlos Daniel Scarlat - 29.07.2000 - Tricolor11 Târgu Mureş

► Ricardo Farcaş - 24.06.2000 - Ajax Amsterdam
► Vladimir Screciu - 13.01.2000 - CS U Craiova
► Denis Andrei Casian - 02.01.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Mihael Alexandru Onişa - 15.03.2000 - Virtus Entella
► Radu Ioan Chiriac - 04.01.2000 - ACS FC Dănuţ Coman
► Dennis Politic - 05.03.2000 - Bolton Wanderers
► Alexandru Gologan - 20.04.2000 - Getafe

► Antonio Sefer - 22.04.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Cosmin Constantin Tucaliuc - 13.05.2000 - FC Viitorul
► Vlad Antonio Chera - 06.06.2000 - Tricolor11 Timişoara
► Iulian Ilie - 21.02.2001 - Tricolor11 Timişoara

SHARE: