Reprezentativa U19 a României întâlnește marți, 27 martie, de la ora 19:00, selecționata similară a Ucrainei, în ultima partidă din cadrul Turului de Elită. Meciul se va disputa pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.

Tricolorii au nevoie de un singur punct pentru a se califica la Campionatul European din Finlanda, care se va disputa în perioada 16-29 iulie. Cu toate acestea, obiectivul este unul clar:  victorie în meciul cu Ucraina. 

Alexandru Mățan, marcator a trei din cele șase goluri înscrise de România în primele două partide, este optimist înaintea ultimului meci cu Ucraina, însă rămâne concentrat: ”încă nu am obținut nimic”. 

”Important este să câștige echipa și să ne îndeplinim obiectivul”

Alex, urmează partida cu Ucraina. Cum te simți din punct de vedere fizic?
Mă simt foarte bine, ne așteaptă un meci foarte greu. I-am urmărit atent zilele acestea și au o echipă foarte bună, cu jucători în partea de atac care pot face diferența. Va trebui să abordăm meciul la victorie deoarece, dacă vom juca pentru egal, este posibil să nu ne iasă și ar fi păcat să stricăm tot ceea ce am clădit până acum.

Esti pe primul loc în clasamentul golgeterilor acestor preliminarii, cu 8 goluri. Ce înseamnă asta pentru tine?
E un sentiment plăcut să fiu în top, printre atâția jucători buni din Europa, iar asta va fi o motivație în plus pentru mine. Cu toate astea, nu este o prioritate să marchez, ci să câștige echipa și să ne îndeplinim obiectivul.

Care e atmosfera în cadrul echipei?
Ca și până acum, suntem uniți, o familie foarte frumoasă, iar asta a contat cel mai mult în cadrul acestor preliminarii. Suntem optimiști înaintea acestui ultim meci.

Un mesaj pentru suporteri înaintea meciului de la Ploiești ?
În primul rând le mulțumim pentru susținerea oferită în cadrul partidei cu Suedia și îi așteptăm în număr cât mai mare la meciul cu Ucraina. Avem nevoie de încurajările lor!

Cealaltă partidă a Grupei 4, dintre Suedia și Serbia se va disputa marți, 27 martie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, începând cu ora 15:00. 

VIDEO | Rezumatul partidei cu Suedia, 2-1

Clasamentul Grupei 4 după disputarea primelor două meciuri:

1.ROMÂNIA - 6p (6-1)

2. Ucraina - 3 p (2-1)

3. Suedia - 1p (1-2)

4.Serbia - 0p (1-6)

Selecționerul Adrian Boingiu a convocat 21 de jucători pentru Turul de Elită:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Alexandru Costache (Concordia Chiajna), Marian Aioani (Chindia Târgoviște)

Fundași: Vladimir Screciu (CS U Craiova), Tudor Băluță (FC Viitorul), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Robert Neciu (FC Viitorul), Andrei Trușescu (AS Roma/Italia), Denis Haruț (ACS Poli Timișoara)

Mijlocași: Vlad Dragomir (Arsenal FC/Anglia), Radu Boboc (FC Viitorul), Marco Dulca (Swansea/Țara Galilor), Rareș Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo București), Claudiu Micovschi (Genoa FC/Italia), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Merloi (Rennes/Franța)

Atacanți: Denis Drăguș (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Slavia Praga/Cehia), Robert Moldoveanu (Dinamo București)

Doar locul 1 merge la Euro

La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică selecționatele care câștigă cele 7 grupe de la Turul de Elită.

Tragerea la sorți pentru faza grupelor din cadrul turneului final va avea loc pe 30 mai în Vassa, Helsinki.

SHARE: