Primul meci al României din cadrul Turului de Elită U19, împotriva selecționatei similare a Serbiei, se va disputa pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, începând cu ora 19:30.

În urma analizelor efectuate de delegatul UEFA asupra terenurilor pe care urmează să se dispute meciurile din cadrul Turul de Elită, găzduit de România, care se va desfășura în perioada 21-27 martie, s-a decis că suprafața de joc nu este practicabilă.

Astfel, s-a luat hotărârea ca primele partide să se dispute în afara Bucureștiului. Celălalt meci din Grupa 4, dintre Suedia și Ucraina se va disputa tot la Ploiești, începând cu ora 14:30. 

Partida României cu Serbia va fi transmisă în direct pe pagina de facebook a echipei naționale și pe canalul de YouTube FRF TV.

Accesul suporterilor la ambele partide este liber, în baza unui bilet cu valoare zero, care poate fi procurat de la casieriile stadionului. 

Acțiunile cu presa

În urma modificărilor apărute, acreditările de presă vor fi împărțite cu o oră și jumătate înainte de startul meciului, în sala de conferințe a stadionului.

Acreditările și vestele foto se vor ridica DOAR PERSONAL, în baza legitimației de serviciu, vizată pe anul în curs. Un jurnalist/fotoreporter va putea ridica și acreditarea/acreditările colegului/colegilor DIN ACEEAȘI REDACȚIE.

Restituirea vestelor foto se va face la 15 minute după încheierea meciului, tot în sala de conferințe. 

Selecționerul Adrian Boingiu a convocat 21 de jucători pentru Turul de Elită:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Alexandru Costache (Concordia Chiajna), Marian Aioani (Chindia Târgoviște)

Fundași: Vladimir Screciu (CS U Craiova), Tudor Băluță (FC Viitorul), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Robert Neciu (FC Viitorul), Andrei Trușescu (AS Roma/Italia), Denis Haruț (ACS Poli Timișoara)

Mijlocași: Vlad Dragomir (Arsenal FC/Anglia), Radu Boboc (FC Viitorul), Marco Dulca (Swansea/Țara Galilor), Rareș Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo București), Claudiu Micovschi (Genoa FC/Italia), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Merloi (Rennes/Franța)

Atacanți: Denis Drăguș (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Slavia Praga/Cehia), Robert Moldoveanu (Dinamo București)

Doar locul 1 merge la Euro

La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică selecționatele care câștigă cele 7 grupe de la Turul de Elită. Tragerea la sorți pentru faza grupelor din cadrul turneului final va avea loc pe 30 mai în Vassa, Helsinki.
 

SHARE: