Astăzi, la Nyon, s-a desfășurat tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului European din 2019, găzduit de Italia. Selecționata noastră, antrenată de Daniel Isăilă și formată din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1996, a fost repartizată în Grupa 8, alături de Portugalia, Elveția, Țara Galilor, Bosnia Herțegovina și Liechtenstein.

Reprezentativa Portugaliei a fost cap de serie la tragerea la sorți de la Nyon și este echipa cea mai titrată din grupă. Conduși de selecționerul Rui Jorge, lusitanii sunt calificați și la turneul final din acest an care va fi găzduit de Polonia, după ce au terminat preliminariile fără înfrângere. La precedentul Campionat European, cel din 2015, portughezii au jucat finala, pe care au pierdut-o în fața Suediei, după lovituri de departajare.

Aflată în urna a doua valorică, Elveția se poate lăuda cu o finală de CE în 2011, atunci când a fost învinsă de selecționata Spaniei cu scorul de 2-0. În precedentele preliminarii, elvețienii s-au clasat pe poziția a treia, ratând participarea la Campionatul European din această vară.

Țara Galilor este cea mai recentă cunoștință a României. Cele două echipe s-au întâlnit și în precedenta campanie de calificare, cea pentru Euro 2017, tinerii tricolori reușind să câștige patru puncte din totalul de șase. Selecționata Under 21 a României a remizat în Țara Galilor, 1-1, gol marcat de Nedelcearu, și a câștigat întâlnirea de pe teren propriu cu scorul de 2-1, prin reușitele lui Hodorogea și Ioniță II.

Bosnia Herțegovina și Liechtenstein au terminat pe ultimele poziții în grupele lor de calificare în preliminariile pentru Campionatul European din acest an. Nici una dintre cele două echipe nu a câștigat nici un meci, mai mult, selecționata din Liechtenstein a marcat un singur gol în zece partide și a primit patruzeci.

Grupa 8

1. Portugalia
2. Elveția
3. ROMÂNIA
4. Țara Galilor
5. Bosnia Herțegovina
6. Liechtenstein

Program

28.03.2017 Bosnia Herțegovina - Liechtenstein
13.06.2017 Liechtenstein - ROMÂNIA, Elveția - Bosnia Herțegovina
01.09.2017 Bosnia - ROMÂNIA, Elveția - Țara Galilor
05.09.2017 ROMÂNIA - Elveția, Portugalia - Țara Galilor
05.10.2017 Liechtenstein - Țara Galilor
06.10.2017 Elveția - ROMÂNIA
10.10.2017 Liechtenstein - Elveția, Bosnia Herțegovina - Portugalia
10.11.2017 ROMÂNIA - Portugalia, Țara Galilor - Bosnia Herțegovina
14.11.2017 Țara Galilor- ROMÂNIA, Portugalia - Elveția 
23.03.2018 Bosnia Herțegovina - Țara Galilor, Portugalia - Liechtenstein
27.03.2018 Elveția - Portugalia, Liechtenstein - Bosnia Herțegovina
07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA, Bosnia - Elveția, Țara Galilor - Liechtenstein 
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia Herțegovina, Țara Galilor - Portugalia, Elveția - Liechtenstein
11.10.2018 Liechtenstein - Portugalia
12.10.2018 ROMÂNIA - Țara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein, Țara Galilor - Elveția, Portugalia - Bosnia Herțegovina

"Important este că ne-am atins scopul, acela de a nu juca în martie, pentru a avea timp să disputăm un amical pentru a cunoaște mai bine jucătorii pe care mă voi baza în viitoarea campanie. Începem preliminariile în Liechtenstein, un alt punct pe care ni l-am dorit foarte mult și vom juca ultimul meci pe teren propriu, o altă dorință a noastră. Despre grupă pot spune că la prima vedere este una echilibrată și trebuie să ne informăm cât mai bine despre componența tuturor loturilor pentru că toate formațiile vor face un schimb de generații"

Daniel Isăilă, selecționer Under 21

SHARE: