Atacantul Craiovei a marcat pentru a doua etapă consecutiv și a ajuns la trei goluri în acest sezon, în timp ce vârful celor de la Voluntari a ajuns la cinci reușite în actualul sezon.

În etapa 11 a Ligii 1 s-au jucat doar șase din cele șapte partide, duelul dintre Dinamo și Chiajna fiind amânat din cauza condițiilor meteo din București la ora la care ar fi trebuit să se dispute meciul.

În această rundă, trei jucători U21 au înscris, Tudorie pentru Voluntari, Burlacu pentru CSU Craiova (foto) și Mățan pentru Viitorul. Cu reușita din partida cu ACS Poli Timișoara, Tudorie a ajuns la cinci goluri marcate în actualul sezon, în timp ce Burlacu a marcat pentru a doua etapă consecutiv. Pentru Mățan, revenit după o accidentare, golul contra celor de la Juventus a fost primul al său din actualul campionat.

Etapa a 11-a a mai adus un debut în Liga 1 pentru un jucător U21, Lucian Buzan evoluând pentru patru minute în duelul câștigat de echipa sa contra celor de la Sepsi.

În această etapă, au jucat în total 24 de jucători U21, 16 dintre aceștia fiind titulari și 11 au fost integraliști.


FC Voluntari – ACS Poli Timișoara 1-0

Tudorie (90+3)

FC Voluntari: Tudorie (integralist), Pîrcălabu (din minutul 83)
ACS Poli: Bîrnoi (titular, 71 de minute), Mailat (din minutul 71)

Sepsi – CSU Craiova 2-3
Hadnagy (59), Astafei (69) / Burlacu (18), Gustavo (67 – pen.), Bancu (79)

Sepsi: P. Petre (integralist)
CSU Craiova: Screciu (titular, 73 de minute), Burlacu (titular, 86 de minute), Buzan (din minutul 86)

FC Botoșani – CSM Iași 3-3
D. Popa (5), M. Roman (9), L. Buș (57 – pen.) / Pedro Mendes (20), Santos Oliveira (28), A. Cristea (81 – pen.)

FC Botoșani: Moruțan (integralist)
CSM Iași: Moisi (integralist)

Viitorul – Juventus București 3-0
Cr. Ganea (12), Eric (73), Mățan (78)

Viitorul: T. Băluță (integralist), Cicâldău (integralist), Ciobanu (titular, 39 de minute), Mățan (din minutul 77), Dumitrescu (din minutul 79)
Juventus: Stoian (integralist), Fl. Ștefan (integralist)

Gaz Metan – Astra 0-0

Gaz Metan: Olariu (titular, 83 de minute), Manole (din minutul 83)
Astra: Butean (integralist)

CFR – FCSB 1-1
Urko Vera (45) / Budescu (63)

CFR: Cr. Manea (integralist)
FCSB: Nedelcu (integralist), Man (din minutul 46), Fl. Coman (din minutul 74)

Partida dintre Dinamo și Concordia Chiajna a fost amânată pentru o data ulterioară

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa a 11- a Ligii I, ediția 2017-2018
Portar: Stoian (Juventus)

Fundași: Buzan (CSU Craiova), Moisi (CSM Iași), Fl. Ștefan (Juventus), Butean (Astra), Cr. Manea (CFR)

Mijlocași: Pîrcălabu (Voluntari), Bîrnoi (ACS Poli), Mailat (ACS Poli), P.Petre (Sepsi), Screciu (CSU Craiova), Moruțan (FC Botoșani), T. Băluță (Viitorul), Cicâldău (Viitorul), Ciobanu (Viitorul), Mățan (Viitorul), Dumitrescu (Viitorul), Olariu (Gaz Metan), Manole (Gaz Metan), Nedelcu (FCSB)

Atacanți: Tudorie (Voluntari), Burlacu (CSU Craiova), Man (FCSB), Fl, Coman (FCSB)

Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.
 

SHARE: