Etapa cu numărul 13 a Ligii I a adus în teren 33 de fotbaliști Under 21. Dintre aceștia, 21 au fost titulari, iar 13 au bifat toate minutele.

Unul dintre cele mai frumoase goluri ale turului de campionat a fost reușit de jucătorul de 20 de ani al celor de la Voluntari în deplasarea la Iași. Mihai Căpățînă, mijlocașul ilfovenilor, l-a învins pe Grahovac cu un lob de la 60 de metri, profitând de o pasă greșită a portarului ieșean. Reușita lui s-a dovedit a fi decisivă în victoria celor de la Voluntari, care s-au impus cu 2-1.

Căpățînă nu a fost singurul fotbalist Under 21 care a reușit să marcheze. Din cele 18 reușite ale rundei, trei au fost marcate de jucători U21. Ceilalți doi marcatori au fost Gabi Iancu de la Viitorul, care a înscris din penalty în poarta celor de la CFR Cluj, și Andrei Ivan de la CSU Craiova, fotbalist care a marcat împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș și a ajuns astfel la 4 goluri în Liga I.

În etapa a 13-a, formația care a folosit cei mai mulți jucători Under 21 a fost Viitorul, echipă care a mizat pe 7 tineri fotbaliști, 5 titulari și doi intrați pe parcursul jocului. Această rundă a mai adus un debut în Liga I pentru un fotbalist U21. Mircea Leasă, fundașul de 17 ani al celor de la Voluntari, a bifat primele sale minute pe prima scenă a fotbalului românesc, în victoria ilfovenilor pe terenul celor de la CSM Poli Iași. Totodată, ultima etapă a turului a însemnat și prima în care nici un portar Under 21 nu a evoluat. 

86 de fotbaliști Under 21 au fost utilizați până acum în Liga I, în cele 13 etape care s-au disputat

28 de jucători U21 au debutat în acest sezon al Ligii I

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în a 13-a etapă din Liga I:

Concordia – ACS Poli Timișoara 0-2
Drăghici (81), Albu (90+4)
Concordia: Grădinaru (integralist)
ACS Poli Timișoara: Bocșan (integralist), Bărbuț (titular, 80 de minute), S. Mailat (din minutul 80)

Viitorul – CFR Cluj 2-1
G. Iancu (21 pen.), A. Chițu (45+2 pen.) / C. Bud (84)
Viitorul: Dr. Nedelcu (titular, 71 de minute), G. Iancu (titular, 60 de minute), Țîru (integralist), R. Marin (integralist), Fl. Coman (integralist), Mitache (din minutul 71), Hodorogea (din minutul 60)
CFR Cluj: Horj (integralist), Ad. Păun (din minutul 57)

Gaz Metan – CSU Craiova 2-2
Llullaku (50, 59) / Romeo (33 autogol), A. Ivan (63)
Gaz Metan: I. Cristea (integralist)
CSU Craiova: A. Ivan (integralist)

FC Dinamo – Pandurii 4-0
D. Lazar (5 autogol), V. Lazăr (37, 89), A. Palici (39)
FC Dinamo: Nedelcearu (integralist), Rotariu (din minutul 67)
Pandurii: Pițian (titular, 70 de minute), Pârcălabu (din minutul 70)

CSM Poli Iași – Voluntari 1-2
Piccioni (90+6) / A. Bălan (33), M. Căpățînă (34)
CSM Poli Iași: Boiciuc (titular, 45 de minute), C. Ștefănescu (din minutul 46)
Voluntari: M. Căpățână (integralist), G. Deac (titular, 63 de minute), Voduț (din minutul 63 până în minutul 90), Leasă (din minutul 90)

ASA Tg. Mureș – FC Steaua București 1-1
Kuku (74) / Moke (90)
ASA Tg. Mureș: Dobrosavlevici (integralist), Candrea (titular, 77 de minute)
FC Steaua București: Ov. Popescu (titular, 57 de minute), D. Man (din minutul 57)

FC Botoșani – Astra 0-0
FC Botoșani: G. Miron (integralist), Moruțan (din minutul 59)
Astra: Al. Ioniță (integralist), R. Moise (din minutul 83)

 

Portari: -
Fundași: Bocșan (ACS Poli Timișoara), Țîru (Viitorul), Mitache (Viitorul), Hodorogea (Viitorul), Horj (CFR Cluj), I. Cristea (Gaz Metan), Nedelcearu (FC Dinamo), Leasă (Voluntari), Dobrosavlevici (ASA Tg. Mureș), G. Miron (FC Botoșani);
Mijlocași: Grădinaru (Concordia); Bărbuț (ACS Poli Timișoara), S. Mailat (ACS Poli Timișoara), Dr. Nedelcu (Viitorul), R. Marin (Viitorul), Ad. Păun (CFR Cluj), Rotariu (FC Dinamo), Pițian (Pandurii), Pârcălabu (Pandurii), C. Ștefănescu (CSM Poli Iași), M. Căpățînă (Voluntari), G. Deac (Voluntari), Candrea (ASA Tg. Mureș), Ov. Popescu (FC Steaua București), D. Man (FC Steaua București), Moruțan (FC Botoșani), Al. Ioniță (Astra), R. Moise (Astra);
Atacanți: G. Iancu (Viitorul), Fl. Coman (Viitorul), A. Ivan (CSU Craiova), Boiciuc (CSM Poli Iași), Voduț (Voluntari).

Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.

SHARE: